Business Hi-Tech

Noi reglementari privind cartelele telefonice preplatite

06.07.2004, 00:00 19

Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a propus alocarea, din iulie 2005, a doua domenii pentru resursele de numerotatie destinate serviciilor de telefonie prin cartelele virtuale sau preplatite, pentru a elimina situatiile in care utilizatorul final este tarifat de doua ori.
Astfel, potrivit ANRC, utilizatorii cartelelor virtuale sau preplatite vor fi tarifati doar de catre furnizorul de servicii de telefonie cu suma aferenta apelului international.
In prezent, prin folosirea unor resurse de numerotatie din alte domenii, utilizatorul final plateste doua tarife: pentru apelul international si pentru apelul local/interurban catre numarul alocat furnizorului de servicii de telefonie fixa.
In acelasi timp, masurile propuse de ANRC permit evitarea situatiilor in care utilizatorul plateste apelul local sau national, chiar daca nu a avut loc convorbirea internationala.
Singurele resurse de numerotatie care vor fi alocate pentru cartelele preplatite si virtuale vor apartine domeniilor 0807 si 0808, urmate fiecare de cinci cifre.
De asemenea, din luna noiembrie 2004, companiile nu vor mai putea comercializa cartele virtuale sau preplatite decit in noua numerotatie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO