Business Hi-Tech

Novensys sfidează criza. Veniturile companiei au crescut anul trecut cu 40% faţă de 2010 - VIDEO

Autor: Claudiu Ilioiu

22.02.2012, 12:35 1097

Novensys, un furnizor local de servicii de consultanţă şi integrare IT, a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 28 milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de anul 2010, se arată într-un comunicat al companiei.

"Se observă o creştere a cererilor în zona CRM, dar şi a soluţiilor de optimizare a fluxurilor core-business, partenerii noştri devenind conştienţi că soluţiile IT îi pot ajuta să optimizeze costurile în condiţiile păstrării sau îmbunătăţirii serviciilor oferite clienţilor" a declarat în cadrul comunicatului Cezar Golumbeanu, CEO & President of the Board.

Secţiunile care au generat cea mai mare creştere sunt cea de retail, aproximativ 30%, urmată de cea de servicii profesionale. În acelaşi timp, proiecte de dimensiuni mari s-au înregistrat şi în industria utilităţilor (gaz, energie electrică, apă), potrivit datelor Novensys.

Conform oficialului companiei, în 2012 compania vrea să investească în dezvoltarea unor soluţii pentru logistică, transport şi distribuţie.

Novensys are o experienţă de 15 ani în domeniu şi este Gold Partner Oracle, Gold Partner Microsoft, IBM Advanced Business Partner, Platinum Partner PSION, Business Partner pentru furnizorii Motorola, Zebra, Datalogic, Printronix şi membru al Microsoft Dynamics President's Club 2011.

Portofoliul companiei reuneşte platforme software şi infrastructură hardware pentru Enterprise Resource Planning, Supply Chain Management, Customer Relationship Management, Business Intelligence şi Field Services.

Novensys Corporation este controlată de Cezar Florin Golumbeanu - 22,8 %, Andrei Ştefan Caunii - 21,75 %, Robert Florin Cristea - 22,05 % şi ICB Investment Limited - 33,4 %.

Pentru acest an, afacerile companiei au fost estimate la 40 milioane de euro, obiectiv anunţat de Golumbeanu în a doua parte a lunii ianuarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO