Business Hi-Tech

Outsiderii ameninţă supremaţia Facebook pe mobil

Outsiderii ameninţă supremaţia Facebook pe mobil

Autor: Ştefan Stan

29.06.2013, 18:04 598

Pe măsură ce câmpul de bătălie al platformelor de socializare se mută pe mobile, Facebook este pe cale să piardă teren în faţa tinerilor pretendenţi, scrie Financial Times.

În prezent, o cincime din sumele cheltuite utilizatorii de smartphone-uri sunt direcţionate către Facebook. În primul trimestru al acestui an, Facebook a generat 30% din profituri din reclamele de pe mobil, la doar un an după ce a început să câştige bani din acea industrie.

Ttouşi, o nouă generaţie de aplicaţii de mesagerie ameninţă să distrugă supremaţia Facebook.

Un semn că mari speranţe se îndreaptă înspre aplicaţiile pe mobil vine sub forma unei evaluări de 800 de milioane de dolari a Snapchat, o aplicaţie care foloseşte fotografii drept „text” al mesajelor. Fotografiile pe care utilizatorii şi le trimit, deseori având şi un text suprapus, se auto-distrug după 10 secunde de la deschidere.

Deşi a apărut în 2011, Snapchat deja învinge Facebook când vine vorba de poze încărcate. Aproape o treime din pozele împărţite online în acest an vor fi pe reţeaua Snapchat, conform Mary Meeker, o analistă de internet.

Un număr de alte aplicaţii de mesagerie s-au dovedit la fel de populare, iar competiţia pare globală. Reţele care au prins la public sunt şi WeChat, Line şi KakaoTalk din Asia, precum şi WhatsApp, Snapchat şi Viber.

În loc de o competiţie în care “câştigătorul ia tot”, cursa se transformă în una regională, cu puternice tipare domestice. Această tendinţă este accentuată şi de guvernele care caută să suprime reţelele mobile pe care nu le pot controla sau monitoriza.

Unele startup-uri au un avans foarte bun, spre exemplu WeChat, Line şi Whatsapp pretend că au peste 750 de milioane de utilizatori. Aceste platforme nu sunt doar distractive, ci şi gratis, ocolind industria de telecomunicaţii care profita imens de pe urma taxelor pe mesaje.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO