Business Hi-Tech

Presedintele Yahoo!: Avem sprijinul investitorilor pentru a ramane independenti

10.04.2008, 17:40 16

Fondul de investitii Legg Mason Capital Management, care detine 6,6% din actiunile Yahoo!, a anuntat ca va sustine compania online in incercarea de a ramane independenta de Microsoft, in cazul in care gigantul software scade oferta de preluare initiala, scrie presa internationala, citand un interviu cu Bill Miller, presedinte si director de investitii al fondului. "Microsoft a gresit trimitand acea scrisoare", a declarat Miller, referindu-se la documentul in care Steve Ballmer, CEO al Microsoft, acorda Yahoo! trei saptamani pentru a accepta oferta de preluare (evaluata in prezent la 42 mld. dolari, respectiv 26,7 mld. euro), dupa care va lansa o campanie de atragere a sprijinului actionarilor Yahoo! pentru schimbarea conducerii companiei cu o echipa favorabila. "Amenintand actionarii ca le vei lua cu forta ceva ce le apartine nu este o idee buna pentru a le atrage sprijinul", a adaugat Miller. Saptamana aceasta, Yahoo! a refuzat inca o data oferta Microsoft, precizand ca subevalueaza compania. Pe de alta parte, Roy Bostock, presedintele Yahoo!, a declarat ca planurile companiei de a se dezvolta independent de Microsoft au primit un raspuns "foarte pozitiv" din partea investitorilor. Ca parte a strategiei de a recastiga cota pe piata publicitatii online, Yahoo! a lansat o platforma de management al publicitatii (AMP), care permite cumparatorilor de publicitate sa furnizeze reclame targetate, in functie de varsta, sex si locatie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO