Business Hi-Tech

Statul plateste 210.000 de euro pentru a trimite 15 firme de soft si servicii la cel mai mare targ IT&C

Statul plateste 210.000 de euro pentru a trimite 15 firme de soft si servicii la cel mai mare targ IT&C

Valerica Dragomir, CEO al ANIS: Nu concuram la pret, pentru ca nu ne putem compara cu India sau China (FOTO: Agerpres)

26.02.2009, 17:10 85

Un numar de 15 companii locale, specializate in servicii IT si dezvoltare de soft, vor participa in acest an cu sprijin de la statul roman la Cebit, cel mai mare targ IT&C din lume, care va avea loc intre 3 si 8 martie la Hanovra, in Germania.

Costurile participarii Romaniei la targ s-au redus cu 50% fata de 2008, ca rezultat al injumatatirii standului si al numarului de firme participante.
"Costul pentru participarea de anul acesta, suportat de la bugetul de stat, este de aproximativ 210.000 de euro. Este mai mic decat bugetul de anul trecut pentru ca avem un spatiu mai mic inchiriat si ca anul acesta participa 15 companii, fata de 30 cate au fost anul trecut. Bugetul include inchirierea spatiului, amenajarea standului, cofinantarea de 50% pentru deplasarea unui delegat al fiecarei companii, programul de promovare si alte actiuni care sunt legate de organizarea standului si a deplasarii", a explicat pentru ZF Valerica Dragomir, director executiv al Asociatiei patronale a industriei de soft si servicii (ANIS).
Cele 15 companii care merg la Hanovra sunt Amplusnet, Arobs Transilvania, Codespring, Dorsum Software, Expert Group, Infomedia Pro, IT Six Global Services, Magic Software, Misoft, Numiton, Optima Group, Pentalog Inet, Romsoft, Transilvania Software si Ropardo.
Care vor fi atuurile firmelor romanesti la Cebit? "Costurile operationale reduse, numarul mare de specialisti si orientarea generala a societatii romanesti", enumera Valerica Dragomir trei dintre cele mai importante motive pentru ca o firma straina sa aleaga un partener local.
Intrebata daca aceste argumente mai sunt credibile in fata unui partener strain, dupa ce in ultimii ani atat companiile locale, cat si cele straine s-au plans in mod constant de specialistii putini si "salariile de cosmar" de pe piata locala IT&C, oficialul ANIS sustine ca raspunsul este unul pozitiv, dupa ce criza a corectat o parte din problemele ridicate de angajatori.
"Aprecierile managerilor sunt foarte corecte", spune ea, dar numai "in contextul de dinaintea efectelor crizei internationale". "Credem ca firmele de IT vor avea inca suficient de lucru si, in acelasi timp, presiunea de pe piata muncii va scadea, odata cu cererea mai scazuta de personal, iar companiile vor putea recruta mai usor pentru proiectele pe care le au sau le vor deschide."
Dragomir afirma, pe de alta parte, ca firmele romanesti nici nu isi doresc sa concureze la pret.
"In privinta externalizarilor de proiecte, chiar daca preturile companiilor romanesti nu sunt cele mai mici de pe piata, este corect sa fie asa, pentru ca se reflecta in calitatea serviciilor livrate si a relatiei cu clientul. Noi specificam intotdeauna ca pozitionarea noastra nu este pe numere foarte mari de programatori si pe cele mai scazute costuri - nu ne comparam cu India sau China, ci mizam pe calitate, pe adaptarea la cerintele clientului."
ANIS grupeaza unele dintre cele mai mari companii de profil care activeaza in Romania, printre care Gecad, Microsoft sau Totalsoft.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO