Business Hi-Tech

Teradata: Este foarte greu sa vinzi in Romania

Teradata negociaza cu banci si operatori mobili

Ron Swift, vicepresedinte al Teradata, a venit la Bucuresti pentru a discuta cu sefii principalilor jucatori din telecom si financiar

11.03.2009, 18:46 381

Compania americana Teradata, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de stocare a informatiilor digitale (data warehousing), cu venituri anuale de peste 1,7 mld. dolari (1,3 mld. euro), vaneaza contracte mai mari de 300.000 de dolari in sus cu operatori telecom si banci din Romania.

Ron Swift, unul dintre vicepresedintii companiei, s-a intalnit saptamana trecuta in Bucuresti cu sefii principalilor banci si operatori de telefonie mobila. Un prim potential client pe piata locala ar putea fi banca UniCredit Tiriac. Teradata a implementat solutii de stocare in cadrul Bank Austria, care a fost preluata de UniCredit. Grupul financiar a decis pastrarea solutiilor si implementarea acestora si in cadrul subsidiarelor europene, cum ar fi cele din Rusia sau Bulgaria. Swift mizeaza in primul rand pe sectorul telecom, precizand ca este unul dintre putinele industrii care vor fi putin afectate de criza.
"Operatorii ar putea vedea un declin de 5-10% al profiturilor, insa peisajul nu se va schimba. Chiar daca utilizatorii nu isi mai schimba mobilul la doi ani, vor vorbi la fel de mult. Internetul pe mobil creste in popularitate, iar o mare parte a consumatorilor inca au cartele preplatite", a declarat Swift intr-un interviu. El a precizat ca operatorii va trebui sa nu masoare doar ARPU (venitul mediu per utilizator), ci si alti parametri, cum ar fi durata convorbirilor sau gradul de utilizare al serviciilor de internet, pentru a-si schimba oferta corespunzator.
Teradata are peste 250 de clienti in Europa, printre care se numara Pannon GSM, Polkomtel, Orange Polonia si Spania, Mobitel Bulgaria, UniCredit, HSBC, Russian Standard Bank, dar si Metro, Tesco, Deloitte, DHL sau Lufthansa.
Compania americana a incercat sa intre pe piata locala atat in 2004, cat si in 1997-1998. Swift spune ca este dificil sa vinzi in aceasta regiune a Europei, pentru ca managerii si specialistii IT cred ca stiu raspunsurile tuturor problemelor. "Avand in vedere gradul ridicat de instruire din universitatile din Romania, inginerii si softistii cred ca prin programare pot rezolva probleme ce tin de baze de date sau chiar de managementul informatiilor. Este insa normal - oamenii cautau solutii ieftine pentru probleme dificile, iar asa ceva nu exista. Asa ca au adunat mai multe aplicatii pe care le-au suprapus si acum constata ca nu sunt interoperabile."
Pretul de pronire al unei solutii de baza Teradata, care permite gestionarea unui volum de informatii de pana la 20.000 GB, este de 67.000 de dolari per mia de gigabytes.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO