Business Hi-Tech

Toshiba pierde razboiul noului format DVD

18.02.2008, 18:13 15

Toshiba intentioneaza sa renunte la formatul HD pentru DVD-urile de inalta definitie, dand astfel castig de cauza tehnologiei Blu-ray produsa de compania concurenta Sony, cu care se afla in conflict de mai multi ani. Conflictul dintre cele doua companii a produs confuzie intre consumatori, care nu erau siguri ce fel de aparate DVD sa cumpere, si a incetinit dezvoltarea sectorului. Toshiba a inregistrat mai multe infrangeri in ultimele saptamani, inclusiv anuntul retailerului american Wal-Mart Stores privind renuntarea la formatul HD DVD si comercializarea filmelor doar in format Blu-ray. "Am intrat in faza finala a proiectului de a ne retrage din domeniul DVD-urilor de inalta definitie", a declarat o sursa din cadrul Toshiba, adaugand ca un anunt oficial ar putea fi facut saptamana aceasta. Compania japoneza ar putea inregistra pierderi de mai multe sute de milioane de dolari, in urma opririi productiei de playere si recordere HD DVD. Studiourile de filme de la Hollywood au incheiat initial acorduri cu ambele companii, pentru utilizarea uneia sau alteia dintre tehnologii. In ianuarie insa, Warner Bros a anuntat ca va folosi numai tehnologie Blu-ray, astfel incat circa trei sferturi din DVD-uri au la baza acest format. Toshiba a raspuns prin reducerea preturilor, dar a fost totusi afectata. Pe langa Wal-Mart, retailerul de electronice Best Buy si compania de inchirieri online Netflix au semnat recent acorduri pentru Blu-ray. Totodata, sprijinul exclusiv pentru Toshiba din partea Microsoft a devenit incert.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO