Business Hi-Tech

Zece antreprenori din IT au cerut finanţări de 6 mil. euro la VentureConnect. Cea mai mică sumă solicitată fiind de 60.000 de euro, iar cea mai mare de 2 milioane de euro

Ediţia cu numărul nouă a Venture Connect a fost găzduită de Connect Hub din Bucureşti

Autor: Ioana Nita, Adrian Seceleanu

07.07.2014, 20:02 2310

Un număr de 10 companii şi antre­pre­nori - reprezentând start-up-uri sau companii cu vechime pe piaţă - au în­cercat ieri să atragă interesul inves­tito­rilor din România şi străinătate care au par­ticipat la a noua ediţie a Ven­tureCon­nect, un eveniment care pune faţă în faţă antreprenori din IT şi online cu investitori. Suma totală a finan­ţărilor cerute a fost de 6 milioane de euro - cea mai mică sumă solicitată fiind de 60.000 de euro, iar cea mai mare de 2 milioane de euro.

„Vrem o finanţare de două milioa­ne de euro, pentru care oferim o par­ti­ci­paţie minoritară în companie. Finan­ţarea poate fi oferită şi în tranşe de câte 500.000 de euro“, le-a spus in­vesti­to­rilor George Grama, unul dintre fon­da­torii şi managerii Mondo Taxi, o com­panie cu sediul central în Statele Unite care a lansat o aplicaţie prin care pot fi comandate taxiuri şi care este deja funcţională în Arabia Saudită şi în teste în Melbourne şi Sidney (Austra­lia) şi în Stockholm (Suedia). Am ob­ţi­nut deja o finanţare de 200.000 de euro în companie, plus finanţări separate pen­tru intrarea în fiecare dintre cele trei ţări menţionate, care au fost obţi­nute de la parteneri locali cărora le-am cedat până la 50% din acţiuni, a ex­plicat Grama.

Finanţarea de două milioane de euro căutată de Mondo Taxi ar urma să fie utilizată pentru ex­pan­siunea în Spania, Italia, Mexic, SUA şi Orientul Mijlociu, a spus el. George Grama şi partenerul său în Mondo Taxi, Florin Stoian, sunt două nume cunos­cute în „industria“ emergentă a apli­ca­ţiilor pentru comanda taxiurilor de pe smar­t­phone, cei doi fiind şi fondatorii Star Taxi, una dintre cele mai utilizate aplicaţii de profil de pe piaţa din România. „Mondo Taxi este un proiect se­parat, prin care atacăm piaţa interna­ţio­nală“, a spus Grama.

O finanţare de 1,2 mil. euro a cerut la Venture Connect Claudiu Tănăsescu, CEO al companiei Share Dimension, care a dez­voltat Cinema Scheduler, o soluţie care le permite lanţurilor de cinematografe să creeze automat un program de rulare a filmelor, în funcţie de mai multe criterii.

„Problema industriei de cinema este că trece printr-o digitalizare rapidă, demarată în ultimii 3-4 ani, iar fiecare jucător trebuie să reprogrameze filmele în fiecare săptămână, ope­raţiune care este realizată de unele com­panii manual, sau în Excel, operaţiunea fiind astfel foarte dificilă şi scumpă. Soluţia noastră ge­nerează automat programe care răspund tu­turor cerinţelor, ale distribuitorilor de exem­plu, până la impactul pe care l-ar putea avea alte evenimente şi ţine cont şi de fluxul de spectatori din clădire“, a explicat Tă­nă­ses­cu. El a adăugat că nu este interesat de piaţa lo­cală. „Piaţa din România este mult prea mică. Noi ţintim lanţuri de cinema care au cel puţin 10 cinematografe. La noi, cel mai mare lanţ de cinema are 3 cinematografe“, a de­clarat Tănăsescu. „Problema cu această in­dustrie este că nu poţi avea decât 1-2 clienţi pe ţară“, a completat el. „Peste 5 ani sperăm să avem 20% din această piaţă“, a spus Tă­nă­ses­cu, adăugând că piaţa de profil este for­ma­tă din circa 135.000 de ecrane la nivel global. 

Compania are în prezent sedii la Bu­cureşti, Timişoara şi Amsterdam. Anul acesta, Share Dimension ţinteşte afaceri de 300.000 euro. Costul pentru furnizarea so­luţiei de automatizare a programului din cine­ma­tografe porneşte în medie de la 10.000 de euro pe lună. În prezent,  Share Dimension are clienţi din Germania, Olanda şi este  aproa­pe în faza de finalizare a proiectelor-pi­lot cu alte lanţuri de cinema din Belgia, Lu­xem­burg şi Germania. Investiţia cerută de Share Dimension la Venture Connect - 1,2 mil. euro - este necesară pentru dezvoltarea bu­sinessului în special în SUA. „SUA este cea mai mare piaţă pentru industria cine­ma­to­grafică. Acolo lanţurile de cinema au câte 100 de cinematografe, pe când în Europa acestea au doar 20-30.“

Cu o finanţare de 0,5-0,6 mil. euro am putea accelera dezvoltarea tehnologiilor pe care le utilizăm şi am accelera expansiunea în Polonia, a spus la Venture Connect Andrei Georgescu, unul dintre fondatorii White Image, liderul pieţei locale de marketing prin e-mail. „Vrem să utilizăm finanţarea pentru a îmbunătăţi modulul de automatizare şi pentru a adăuga analize predictive, proiect care poate fi realizat în 10-12 luni şi necesită 250.000 de euro. Avem în plan să ne extindem şi pe piaţa din Polonia, care ar putea genera în trei ani venituri de trei mi­lioane de euro“, a declarat Georgescu.

White Image, care are o echipă de 23 de oameni şi venituri de aproximativ 600.000 de euro de pe piaţa din România, a trimis anul trecut aproape un miliard de mesaje e-mail pentru clienţii săi – printre care se numără şi unele dintre cele mai mari companii din România, cum sunt ING, Dacia sau eMag.

White Image le oferă clienţilor o soluţie de marketing care include mai multe canale de comunicare, de la e-mail şi SMS până la reţele sociale. „E-mailul rămâne principalul canal de marketing pe piaţa locală“, a spus Geor­gescu, adăugând că firmele care au in­vestit în ultimii ani în construirea unor baze de date reuşesc acum să genereze vânzări on­line prin mesaje transmise prin e-mail“, a adăugat Georgescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO