Business Internaţional

Are noul director executiv al Siemens capacitatea de a redresa gigantul german?

Are noul director executiv al Siemens capacitatea de a redresa gigantul german?

Peter Loscher a fost adus la conducerea Siemens in incercarea de a reface imaginea companiei dupa scandalurile in care a fost implicata

12.11.2007, 23:34 17

Foarte mult timp, compania germana Siemens a fost vazuta ca un gigant subperformant. Insa, odata la cativa ani optimismul patrundea in randul investitorilor, care sperau ca a venit timpul pentru o restructurare radicala. Dar, de fiecare data, conglomeratul industrial "a reusit" sa dezamageasca asteptarile acestora, scrie Financial Times.
Acum, cand Siemens se ridica din cea mai importanta criza traversata in cei 160 de ani de existenta ai companiei, iar "noroiul" care a inconjurat-o pana acum incepe sa dispara, optimismul a rasarit inca o data - in mare masura datorita sperantelor legate de noul director executiv, Peter Loscher.
Loscher, a carui experienta profesionala este, in mare parte, legata de domeniul industriei farmaceutice si al tehnologiilor medicale, va prezenta, in viitorul apropiat, investitorilor si mass-media planurile sale legate de reformarea grupului, al carui domeniu de activitate se intinde de la fabricarea de becuri pana la construirea de centrale electrice.
Un fost coleg al lui Loscher, de pe vremea cand acesta activa in cadrul Amersham, compania britanica producatoare de tehnologie medicala preluata de General Electric in 2004, descrie postul pe care il detine in cadrul Siemens ca fiind "cel mai dificil rol din industria mondiala". Acest fapt este cauzat, in special, de scandalul de dare de mita in care este implicata compania, dar si altor probleme extrem de importante.
In termeni de profitabilitate, Siemens se afla in spatele principalilor sai competitori pe toate segmentele de activitate, iar imaginea i-a fost sifonata semnificativ in urma scandalului care a dus la demiterea a doi dintre executivii de top ai companiei. Klaus Kleinfeld, predecesorul lui Loscher, si Heinrich von Pierer, presedintele consiliului de administratie al grupului, au demisionat, chiar daca au negat orice practica ilegala.
Pana acum, Siemens a platit amenzi in valoare de peste 200 de milioane de euro in Germania, analistii estimand ca valoarea amenzilor pe care compania va fi nevoita sa le plateasca autoritatilor americane va ajunge la cateva miliarde de dolari.
Totusi, nu sunt putini cei care considera ca situatia actuala ar putea reprezenta un avantaj pentru Loscher, permitandu-i acestuia sa-si puna in aplicare planul de a reforma compania. "Siemens e departe de a fi o companie falimentara", spune un fost membru al boardului de conducere al companiei. "In mod normal, cand preiei conducerea unei companii aflate in criza, totul, de la moralul angajatilor pana la cifrele inregistrate de companie, merge prost. Loscher are avantajul ca, deocamdata, lucrurile merg destul de bine la Siemens, in special datorita pozitiei pe care compania o detine pe pietele emergente, precum India sau China. Cu siguranta sunt anumite lucruri care trebuie indreptate, dar nu este o situatie pe viata si pe moarte", a adaugat un alt fost executiv al companiei.
Dar care sunt sansele ca Loscher sa reuseasca in aceasta tentativa? Primele sale propuneri au parut sa zdruncine din radacini "cultura sclerotica" a Siemens, din moment ce a pus accentul pe reducerea semnificativa a birocratiei si pe posibilitatea renuntarii la cateva mii de locuri de munca. Loscher vine cu reputatia unui strateg, iar argumentul care cantareste cel mai mult in favoarea sa este perioada de doi ani petrecuta la General Electric, conglomeratul american care este probabil cel mai mare rival al Siemens. Insusi Jeffrey Immelt, directorul executiv al General Electric, se declara un admirator al lui Loscher. "Peter este un manager foarte competent. Nu are nevoie de sfaturi de la mine. Si-a dovedit calitatile de manager in cadrul celorlalte companii pe care le-a condus", spune el.
Propunerile de pana acum ale lui Loscher arata influenta perioadei petrecute la General Electric si in special concentrarea sa pe un inalt grad de profitabilitate a afacerii. "Sunt multe lucruri facute bine, dar sunt si lucruri care ar putea fi imbunatatite aici", le spunea Loscher colegilor sai in mai, cand a fost numit in functie.
Grupul german activeaza in peste 190 de tari, filialele sale bucurandu-se de o autonomie relativ mare. Cu toate acestea, Loscher a declarat ca intentioneaza deja sa largeasca aria de autonomie a filialelor companiei, creand un fel de structuri regionale. El numeste respectivele structuri "retea inteligenta", considerand ca acestea vor facilita luarea deciziilor la nivel local.
Exista insa temeri ca propunerile lui Loscher vor intampina rezistenta vechilor manageri ai companiei. De exemplu, unul dintre acestia declara ca se teme "ca nu cumva aceste masuri sa distruga tot ceea ce transforma Siemens intr-o companie speciala si de succes".
Mai mult planurile noului CEO de a crea o "retea inteligenta" implica si transformari semnificative ale structurii companiei. O serie de posturi de manageri, care nu au nicio utilitate in plan practic, vor fi desfiintate. De asemenea, Loscher promite o promovare mult mai rapida a tinerilor manageri care dovedesc potential - in mare parte aceasta actiune fiind menita sa contrabalanseze numarul traditionalistilor.
Cei care sunt sceptici in ceea ce priveste planul lui Loscher considera ca, provenind din afara companiei, el nu va fi capabil sa schimbe mentaliatea dominanta din cadrul Siemens, chiar daca sunt destule voci care considera ca tocmai aceasta mentalitate a fost factorul decisiv al recentului scandal de coruptie.
"Siemens nu este o companie oarecare. Peter va trebui sa trateze situatia cu foarte multa precautie, existand riscul sa fie prins in acest sistem", a declarat unul dintre apropiatii acestuia.
Ben Uglow, analist la Morgan Stanley, spune ca, pentru a putea transforma Siemens intr-un competitor, pe segmentul profitabilitatii, pentru companii precum General Electric sau ABB, Loscher va trebui sa faca trei schimbari semnificative in cadrul companiei. In primul rand, ar trebui sa se concentreze pe modificarea structurii mai multor divizii. In acest sens, Loscher a indicat deja deficientele constructiei de centrale electrice, unde compania se concentreaza pe proiecte mari, dar foarte putin profitabile, in timp ce competitorii sai, precum General Electric, se orienteaza in primul rand dupa profitabilitate. In al doilea rand, acesta va trebui sa schimbe mentalitatea dominanta in cadrul companiei, iar nu in ultimul rand sa creasca eficienta.
De exemplu, veniturile angajatilor General Electric sunt de doua ori mai mari decat cele ale celor de la Siemens, Loscher planuind deja reducerea numarului excesiv de locuri de munca din strainatate, numarul acestora putand ajunge pana la 10.000-20.000.
Chiar daca scepticii spun ca s-au saturat de aceasta poveste a reformarii Siemens, sunt unele voci care admit ca de data asta lucrurile vor sta diferit. "Sunt increzator in ceea ce priveste situatia actuala", spune un bancher apropiat atat de Loscher, cat si de Siemens.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO