Business Internaţional

Banii primiti de AIG de la Fed intra in conturile bancilor de investitii

29.09.2008, 20:49 18

Aproape 37 de miliarde de dolari (25,3 mld. euro) proveniti din creditul acordat de banca centrala americana (Fed) asiguratorului AIG vor intra in conturile bancilor de investitii, printre care se numara Goldman Sachs, fostul angajator al secretarului Trezoreriei, Henry Paulson.

Fara banii primiti de la guvernul federal, Goldman, Merill Lynch, Morgan Stanley si Deutsche Bank ar fi ajuns cei mai mari creditori ai AIG in cazul unui proces de faliment. "Ar fi fost cea mai importanta criza a bancilor de investitii", a declarat Joshua Rosner, managing director in cadrul firmei de cercetare Graham Fiher&Co. "Guvernul nu a salvat doar AIG. A salvat si partenerii de tranzactionare ai companiei, adica bancile. Este adevarat ca un eventual faliment ar fi fost un dezastru, ar fi fost insa un dezastru pentru aceste banci", a adaugat el.
Bancile de investitii au primit noi rezerve de lichiditate, dupa ce AIG a imprumutat bani din linia de credit pusa la dispozitie asiguratorului de banca centrala americana. Compania a extras 44,6 miliarde de dolari din linia de credit in valoare de 85 de miliarde de dolari, potrivit oficialilor Fed.
AIG a primit ajutor din partea autoritatilor federale dupa ce agentiile de evaluare financiara au redus ratingul companiei, iar asiguratorul se afla in cautare de lichiditati necesare pentru a-si indeplini obligatiile financiare. AIG a inceput sa imprumute bani imediat dupa ce autoritatile si-au aratat sprijinul pentru compania aflata in dificultate, aproape toti acesti bani fiind virati in conturile partenerilor sai de tranzactii de pe Wall Street.
Platile efectuate de asigurator indica modul in care functioneaza planurile de salvare instrumentate de guvernul american si de banca centrala de la Washington, planuri de care pana la urma ajung sa beneficieze tot institutiile de pe Wall Street. In conditiile in care Congresul se pregateste sa aprobe un plan de salvare in valoare de 700 de miliarde de dolari, cazul AIG reprezinta un indicator al modului in care acesta ar putea functiona.
Banii acordati de autoritati isi schimba proprietarul in conditiile in care AIG a incheiat contracte de asigurare a tranzactiilor cu instrumente financiare bazate pe ipoteci in valoare de 141 de miliarde de dolari. Odata cu scaderea valorii acestor active, asiguratorul este obligat sa-i despagubeasca pe cei care le detineau. Un eventual faliment al AIG ar fi fortat acesti investitori sa stea la coada impreuna cu ceilalti creditori, incercand sa-si recupereze banii prin intermediul instantelor de judecata.
Creditul acordat de Fed celor de la AIG a fost urmat de o propunere a guvernului american, care prevede achizitionarea de instrumente financiare neperformante bazate pe ipoteci in valoare de 700 de miliarde de dolari.
Desi initial acest plan prevedea achizitia de instrumente financiare de catre guvern fara un control judiciar si administrativ anterior, Congresul a pledat pentru o varianta care sa limiteze puterile secretarului Trezoreriei.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO