O imitatie de castel francez din Minnetonka, o bogata suburbie din Minnesota, pare un loc nepotrivit pentru a constitui sediul unui imperiu al afacerilor axat pe agricultura. Totusi, de aici, un grup de putin-cunoscuti directori controleaza o afacere considerata nu numai una dintre cele mai misterioase, dar si una dintre cele mai puternice din lume.
Putini cunosc foarte multe lucruri despre Cargill. Compania nu doreste sa iasa in evidenta. Chiar si directorul sau executiv recunoaste ca atunci cand s-a alaturat companiei nu i-a putut spune tatalui sau ce profit are aceasta. Totusi, reputatia Cargill ascunde o poveste extrem de interesanta, a unei afaceri fondate in 1865 ce a reusit sa devina una din primele 20 de afaceri din Statele Unite din punct de vedere al veniturilor. Mult mai semnificativ, Cargill a reusit aceasta performanta ramanand privata, bazandu-se in cea mai mare parte pe reinvestirea propriilor fonduri, relateaza Financial Times.
Cea mai mare
Cargill este cea mai mare companie privata din Statele Unite. Anul trecut, aceasta a inregistrat venituri de 60 miliarde de dolari, devansand Boeing, Merrill Lynch si Procter&Gamble. Miliarde de oameni consuma produsele sale in fiecare zi; ouale pe care le utilizeaza restaurantele McDonald's provin de la aceasta companie, ca si o mare parte a zaharului folosit de Coca-Cola si maltul utilizat in producerea berii.
Compania, ce a inceput cu o singura magazie de grane in Iowa, controleaza acum 25% din exporturile totale de grane ale Statelor Unite. Si-a consolidat pozitia in cadrul industriei carnii, controland 22% din piata americana; detine 21% din industria carnii de curcan din Statele Unite si 9% din cea a carnii de porc.
Cargill este in acelasi timp un adevarat conglomerat global, dispunand de 101.000 de angajati in 60 de tari, dezvoltand operatiuni in sectorul ciocolatei in Franta, in cel al procesarii carnii de vita in Argentina si in cel al fabricilor de malt din Canada. Cargill este cel mai mare exportator din Argentina si cea mai mare companie de procesare a carnii de pasare din Tailanda. Compania detine de asemenea operatiuni in domeniul protectiei preturilor si al managementului riscului financiar.
Nu pe deplin multumita
Pentru ca vrea sa fie liderul global in materie de hrana. In cadrul unor interviuri, directorii companiei au facut unele dezvaluiri neobisnuite: povestesc cum Cargill a incercat sa combata strategiile personale abuzive ce au distrus multe imperii familiale si cum Cargill a incercat sa-si reinventeze strategia dupa cativa ani problematici prin care au trecut pietele de marfuri catre sfarsitul anilor '90. Compania a incercat sa ofere produse si servicii din ce in ce mai bune clientilor sai, imbratisand in acelasi timp strategia achizitiilor, recrutand persoane din afara in pozitii de director si reorganizandu-se constant.
Warren Staley, directorul executiv al companiei, un barbat de 61 de ani plin de viata, a initiat si supravegheat schimbarile prin care a trecut compania din 1999. El este al treilea director executiv al Cargill ce nu este membru al familiei, de la crearea companiei cu 139 de ani in urma de catre William si Samuel Cargill, fii ai unui capitan scotian de nava. Doua ramuri ale familiei Cargill si familia MacMillan detin inca 90% din actiunile companiei.
Crescand int-o familie de industriasi din Illinois, Staley spune ca nici macar nu stiuse ce inseamna un director executiv. In schimb, studiase ingineria inainte de a pleca in America de Sud. Casatorindu-se, s-a intors in Statele Unite, apoi s-a alaturat companiei Cargill.
Staley lucreaza aici de 34 de ani. De fapt, toti cei sapte directori de baza ai companiei lucreaza in cadrul acesteia de peste 30 de ani. Gregory Page, presedinte si director de operatiuni al companiei, considera ca acest lucru reflecta cultura companiei.
Ierarhia conteaza
Totusi, a te alatura companiei Cargill a fost in parte ca si cand te-ai fi alaturat Bisericii Romano-Catolice, o institutie conservatoare cu o etica paternalista. "Ierarhia conteaza foarte mult in cadrul companiei," declara Page.
Daca managerii sunt cardinali, directorul executiv are autoritate papala. Intr-adevar, Staley are aerul unui individ cu o putere de concentrare pe termen lung. Ca director al unei companii private, Staley nu este obligat sa discute cu analistii. "Suntem liberi sa adoptam o perspectiva pe termen lung si nu ne temem ca ne numaram printre afacerile ciclice ce sunt caracterizate de volatilitate," declara Staley.
Fara a fi presati de necesitatea de a depune rapoarte trimestriale, directorii Cargill raspund intrebarilor in mod deschis. Ei au in acelasi timp posibilitatea de a se concentra asupra unor aspecte mai subtile ale economiei globale, cum ar fi tendintele in consumul de proteine, si nu numai asupra unor tendinte pe termen scurt cum ar fi evolutia preturilor la petrol sau evolutiile monetare.
"Purtam in mod permanent discutii legate de subiecte cum ar fi evolutia consumului de produse alimentare, ne punem constant intrebari de genul ce schimbari vor surveni, cat teren arabil are China, care ar putea fi perspectiva unui anumit guvern in decurs de 10-20 de ani", comenteaza Staley.
"Trebuie sa luam decizii legate de investitii de o importanta majora. Valoarea fabricilor noastre este de ordinul a sute de milioane de dolari si nu ne permitem sa facem greseli," spune Staley.
Totusi, aceasta perspectiva pe termen lung nu asigura in mod necesar succesul. In anii '90, membrii mai tineri ai familiei au solicitat mai multi bani decat dividendele generate de Whitney MacMillan, ultimul membru al familiei ce a condus Cargill. Membrii familiei au vandut companiei 17% din pachetul de actiuni detinut in schimbul unei sume de aproximativ 750 milioane de dolari. Consiliul de conducere a fost redus la 17 membri: sase membri de familie, sase independenti si cinci membri numiti de echipa de management.
Ernest Micek, predecesorul lui Staley a gasit dificila tranzitia culturala manifestata dupa plecarea lui MacMillan. "Whitney era o persoana mai intuitiva, nefiind in mod deosebit interesat de procese si detalii".
Mai apoi, Cargill a fost afectata de crizele financiare din Rusia si Asia declansate in anul 1998, cat si de scaderea preturilor. Veniturile au scazut de la 55,7 miliarde de dolari in 1997 pana la 51,4 miliarde de dolari in 1998 si 45,7 miliarde de dolari in 1999, in timp ce profitul net a scazut de la 814 milioane de dolari in 1997 pana la 468 milioane de dolari in 1998 si 220 milioane de dolari in anul 1999.
"Era clar catre sfarsitul anilor '90 ca modelul de eficienta al companiei in domeniile in care opera nu mai era functional," spune Bob Lumpinks, director financiar. "Oferta noastra nu era extrem de diferentiata. Segmentul clientilor nostri era in curs de consolidare. Ne confrutam cu rivali de renume, iar structura noastra de preturi nu era eficienta".
Modificarea imaginii
La mijlocul anului 1998 a fost constituita o echipa cu misiunea de a se decide asupra directiei companiei pana in anul 2010. Studiul efectuat de aceasta echipa presupunea analizarea a patru strategii si selectia celei potrivite.
"Aceasta analiza pe care au fost nevoiti sa o faca le-a conferit un adevarat avantaj in fata concurentei," spune Ray Goldberg, profesor in cadrul Harvard Business School. Goldberg a scris un studiu legat de compania Cargill, dupa ce timp de 10 ani a incercat sa convinga compania sa colaboreze la realizarea acestuia.
Elementul de baza a fost dorinta familiilor fondatoare de a mentine compania in sfera privata. Totusi, acestea au recunoscut necesitatea unor structuri inovatoare de ownership in cazul afacerilor ce nu puteau fi finantate intern. In ianuarie, Cargill a anuntat fuziunea dintre divizia sa din domeniul ingrasamintelor cu IMC Global, un grup listat public, aceasta fiind prima data cand o parte a Cargill devenea publica. De asemenea, compania este pe punctul de a constitui un fond de risc denumit Black River Asset Management.
Al doilea pas facut de companie a vizat concentrarea asupra domeniului agriculturii si domeniului alimentar, abordand activitati caracterizate de o marja mai ridicata, cum ar fi bio-stiintele si extinderea operatiunilor de procesare a materiilor prime. Cargill isi deriva aproximativ jumatate din venituri din trading, ce este volatil si caracterizat de marje scazute. Cargill a vandut prin urmare active in valoare de 2 miliarde de dolari.
Desi se loveste de unele limite legate de achizitii, compania a imbratisat o strategie agresiva in acest domeniu. Aceasta a platit 1 miliard de dolari pentru Cerestar, de exemplu. Cargill doreste sa-si continue expansiunea pe plan global, in special in China si America Latina.
Cele mai importante schimbari au fost insa de ordin intern. "A trebuit sa ne modificam propria imagine," declara Page.
Pentru avea credibilitate in fata clientilor de genul companiei McDonald's, Cargill si-a recrutat directori din exterior. Cu zece ani in urma, 20% din managerii companiei proveneau din exterior. In prezent, acest procent se ridica la 50%.
Page recunoaste ca adevarata provocare va fi mentinerea acestora in cadrul companiei.
In acelasi timp, Cargill a suferit o adevarata fragmentare, de la 40 la 90 de divizii, grupate in 14 platforme. Acestea sunt conduse de 25 de "lideri de platforma".
Pana acum, cel putin, pe fondul acestor schimbari, dar si al cresterii preturilor la marfuri, Cargill progreseaza. Pe al doilea trimestru, profitul net al Cargill a crescut cu 39% pana la 518 milioane de dolari. In 2003, castigurile nete au crecut pana la 1,3 miliarde de dolari, depasind pentru prima data pragul de un miliard de dolari, in timp ce vanzarile au inregistrat o crestere de 19% pana la 59,9%. Cargil continua sa reinvesteasca 85% din aceste castiguri, restul fiind constituit in dividende in usoara crestere.
Puterea de a refuza un premier
Invitatiile la primul banchet oficial in cinstea lui Wen Jiabao, premierul chinez, organizat in luna decembrie a anului trecut in Washington au fost putine. Unul dintre putinii lideri din domeniul afacerilor ce a primit o invitatie la acest eveniment a fost Warren Staley, directorul executiv al companiei Cargill. Acesta nu a dat curs invitatiei.
"Nu prea intalnesti persoane interesante in cazul unor astfel de evenimente si de aceea m-am gandit sa trimit pe cineva. Atunci mi s-a propus un pranz mai restrans. Am fost aproximativ 30 de persoane si am avut ocazia sa discut cu premierul chinez", declara Staley.
Doua luni mai tarziu, Staley il intalnea pe premierul chinez in China. Acestia au discutat despre ce planuri are Cargill in continuare legat de piata chineza, unde a fost activa de la vizita presedintelui american Richard Nixon in 1972. Intrunirea, ce trebuia sa dureze 20 de minute, a durat 50.
"Am fost incurajati sa ne continuam activitatea in China si intr-un fel ne-au multumit pentru prezenta noastra timp de 30 de ani pe aceasta piata si pentru spriijnul pe care l-am acordat Chinei cu privire la aderarea sa la Organizatia Mondiala a Comertului," spune Staley.
Invitatia ce i-a fost adresata lui Staley ar putea fi privita de catre unii drept o dovada in plus a legaturilor dintre puternicele companii din domeniul agriculturii si politicieni. Chiar si asa, comentariile sale nu tradeaza aroganta, ci sunt o simpla reflectare a influentei si increderii pe care Cargill a castigat-o in randul politicienilor de-a lungul a 140 de ani de activitate.
In plus, cu peste 101.000 de angajati in 60 de tari, inclusiv in Brazilia, Egipt si El Salvador, si venituri de peste 60 miliarde de dolari anul trecut, pozitia companiei Cargill este destul de solida din punct de vedere economic pe plan global. Intrunirea cu oficialii chinezi nu constituie o exceptie: Staley a mai luat masa cu Fidel Castro in Cuba si a vizitat diversi sefi de stat.
"Cand este ales un nou presedinte in America Centrala, consider ca este de cuviinta sa-l vizitez si sa-i expun cultura si investitiile companiei pe care o conduc," spune Staley. "In cazul Statelor Unite, ca si in cel al Marii Britanii, nu fac acest lucru foarte des".
Totusi, Staley este constient de pericolul de a fi vazut drept "un american arogant care le spune cum sa-si conduca afacerile sau guvernul". "Atunci cand sugeram cuiva ca avem ceva de discutat si ca am dori sa ne intalnim, usile ni se deschid aproape intotdeauna din cauza manierei noastre politicoase si a credibilitatii de care ne bucuram", adauga Staley.
Importanta comertului liber
In centrul filosofiei companiei Cargill se afla credinta in beneficiile comertului liber, credinta ce a determinat compania sa sustina eforturile Chinei de a se integra in WTO si sa sprijine comertul cu Cuba. Astfel de credinte din lumea corporatista nu sunt generate de imperative de ordin ideologic, ci de ordin economic, spune Gregory Page, presedinte si director de operatiuni in cadrul Cargill.
Compania analizeaza evolutia dietei in functie de patru componente ale produselor alimentare, incluzand proteinele de natura animala. "Modelele pe care le creeaza sunt impresionante. Ni se arata ca avem nevoie de o lume mai sanatoasa.
"Suntem sustinatori ai comertului liber pentru ca credem ca acesta duce la cresterea valorii PIB pe cap de locuitor in intreaga lume, si nu din motive pur politice," spune Page.
Pozitia adoptata de companie i-a atras admiratia Washintonului. "Ceea ce am apreciat a fost puternica pozitie ideologica a companiei si faptul ca sunt fideli propriilor principii," declara un fost oficial al departamentului de comert al Statelor Unite. "Perspectiva lor nu este una pe termen scurt si de aceea am fost inclinat sa port negocieri cu ei".
Pe baza experientei pe care a acumulat-o dezvoltand operatiuni in intreaga lume, Cargill este capabila sa ofere o analiza nuntata si inteligenta a problemelor cu care s-ar putea confrunta o anumita tara.
In plus, Cargill si-a cladit o solida credibilitate in sfera politica trimitandu-si directorii sa poarte discutii directe cu autoritatile tarilor in care opereaza.
Cargill adopta o perspectiva pe termen lung in ceea ce priveste prioritatile sale de ordin politic, facand distinctie intre schimbarile structurale si schimbarile declarative. "Voi da exemplul evenimentelor ce au avut loc in Rusia in august 1998. In acel moment, acestea constituiau cel mai important lucru din viata mea, dar in contextul evolutiei economiei globale, acestea nu au avut o importanta majora," declara Page.
Un rol ciudat
Criticii locali ai companiei Cargill, ce se opun consolidarii sectorului agriculturii, sustin in mod tipic ca aceasta companie a jucat un rol ciudat in stabilirea strategiei sectorului agriculturii din Statele Unite. William Pearce, fost vice-presedinte al companiei in timpul mandatului presedintelui Nixon, a contribuit la elaborarea unui raport ce milita pentru eliminarea barierelor comerciale. Dan Amstutz, asistent de vice-presedintein cadrul Cargill, a fost negociator-sef pentru agricultura in perioada 1987-89, iar in anul 2003 a fost insarcinat sa conduca eforturile de reconstructie in Irak.
Stransele legaturi de ordin politic se prelungesc. Ernest Micek, predecesorul lui Staley, a fost membru al consiliului prezidential pe probleme legate de exporturi pe vremea lui Bill Clinton, iar Staley este membru al aceluiasi consiliu acum, in timpul conducerii lui George W.Bush. anul trecut, acesta a devenit un "pionier", strangand peste 100.000 de dolari pentru campania lui Bush. "Nu sunt in mod activ implicat in activitatea Partidului Republican," sustine Staley.
In ciuda acestor legaturi, Staley continua sa critice directia strategiei Statelor Unite in ceea ce priveste agricultura, si spune ca desi Cargill va continua sa investeasca in Statele Unite, volumul de investitii destinate acestei piete va fi din ce in ce mai mic.
In acelasi timp, Cargill analizeaza climatul de investitii al altor tari, cum ar fi Brazilia, Argentina, Rusia sau China.
Desi directorii sai se intalnesc frecvent cu sefi de stat si in ciuda legaturilor pe care compania le are cu unii politicieni, cresterea companiei s-a bazat pe adoptarea unei perpective mai largi, ce trece dincolo de carierele politice si ciclurile economice.
catalina.apostoiu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
