Business Internaţional

Cea mai mare ameninţare pentru Facebook

Cea mai mare ameninţare pentru Facebook

Autor: Ştefan Stan

06.10.2013, 13:23 589

Facebook începe să piardă teren în rândul adolescenţilor, pe măsură ce alte aplicaţii de smartphone-uri, precum WhatsApp, cresc în popularitate, scrie Business Insider.

Aplicaţia de mesaje WhatsApp are peste 300 de milioane de clienţi, peste 25 de miliarde de mesaje fiind trimise în fiecare zi.

Funcţia de mesaje de grup de pe WhatsApp devine un înlocuitor pentru grupurile de pe Facebook, mai ales în şcoli.

Pentru că poţi comunica doar cu oameni pe care utilizatorul îi are deja la contacte, aplicaţia pare o versiune mai sigură pentru mesajele de grup.

“Adolescenţii şi tinerii adulţi foosesc WhatsApp din ce în ce mai mult nu numai pentru mesajele tradiţionale, dar şi pentru a sta în legătură mai profund, putând împărtăşi fotografii şi mesaje de stare, care au fost la baza Facebook”, a declarat Bruce Krulwich, de la Grizzly Analytics, o firmă de cercetare de piaţă.

În Africa de Sud, aplicaţia WhatsApp este deja mai descărcată decât Facebook pe smartphone-uri.

WhatsApp, care are numai 50 de angajaţi, este estimată la 2 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO