Business Internaţional

Creşterea economiei poloneze este considerată insuficientă pentru a impulsiona investiţiile companiilor private

Consumul gospodăriilor, impulsionat de programul de susţinere a familiilor 500plus, este cel mai important motor de creştere a economiei poloneze.

Consumul gospodăriilor, impulsionat de programul de susţinere a familiilor 500plus, este cel mai important motor de creştere a economiei poloneze.

Autor: Catalina Apostoiu

05.12.2017, 00:04 145

Creşterea anuală semnificativă a PIB-ului polonez din trimestrul al trei­lea, de 4,9%, a depăşit aşteptările pieţei, însă nu a adus şi o creştere satisfăcătoare a investiţiilor, mai ales a celor din sectorul privat, avertizează economiştii.

Însă avansul anual modest, de 3,3%, al investiţiilor s-a datorat în mare parte accelerării înregistrate pe partea guvernelor locale, în timp ce pe segmentul privat investiţiile au stagnat, sunt de acord Jakub Borowski, eco­nomist-şef al Crédit Agricole, şi Monika Kurtek, economist în cadrul Bank Pocztowy, potrivit Warsaw Voice.

Reticenţa companiilor în ceea ce priveşte creşterea investiţiilor a avut le­gătură cu instabilitatea mediului juridic, nesiguranţa fiscală şi cu reglementările nefavorabile, arată Maria Drozdowicz-Biec, din cadrul Warsaw School of Economisc SGH. Consumul gospo­dăriilor, impulsionat de programul de susţinere a familiilor 500Ă, rămâne cel mai important motor de creştere a produsului intern brut al Poloniei, adaugă Kurtek.

O structură a PIB-ului în care consumul domină investiţiile va duce la inflaţie, avertizează Marcin Mazurek, economist al mBank.

Companiile cu capital străin reprezintă o cotă importantă din volumul total al investiţiilor realizate în Polonia, remarcă Malgorzata Star­czewska-Krysztoszek, economist-şef al grupului de lobby al angajatorilor Kofederacja Lewiatan.

De asemenea, acestea reprezintă principalul motor de creştere a exporturilor poloneze.

Polonia beneficiază de pe urma ciclului de business favorabil din ţările UE şi în special Germania, exporturile realizate de această ţară pe primele nouă luni ale acestui an depăşind nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut cu 9,8%, şi atingând o valoare totală de 149,6 miliarde de euro.

Între timp, bursa de la Varşovia i-a luat în vizor pe antreprenorii pe cale să se pensioneze pentru a atrage noi listări, scrie Reuters.

Bursa poloneză va încerca astfel să-i convingă pe aceştia să-şi vândă companiile prin intermediul său. Bursa controlată de stat s-a confruntat cu un declin al listărilor în ultimii ani în parte pentru că dobânzile scăzute le-au permis companiilor să atragă bani ieftin fără obligaţiile ataşate unei listări pe bursă.

O generaţie de antreprenori care au creat businessuri în anii í90 după prăbuşirea comunismului se apropie de vârsta de pensionare în Polonia şi alte ţări est-europene, copiii acestora nefiind adesea interesaţi să le preia activitatea.

WSE, care lucrează la o nouă strategie, intenţionează de asemenea să-şi lanseze produsele şi tehnologiile peste graniţe, însă exlude orice preluare din cauza costurilor ridicate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO