Lumea trebuie să găsească modalităţi prin care să fie sporite prosperitatea şi siguranţa clasei de mijloc pentru a impiedica apariţia societăţilor marxiste, avertizează într-un eseu publicat în The Wall Street Journal Charles Moore, fost editor al Daily Telegraph. El este biograf autorizat al lui Margaret Thatcher, fost premier britanic.
În martie 1987, Margaret Thatcher îl vizita pe Mihail Gorbaciov la Moscova. Într-un moment al discuţiei dintre cei doi, Gorbaciov a acuzat-o pe Thatcher că ar conduce partidul „celor ce au“ şi că îi păcăleşte pe oameni în legătură cu cine deţine de fapt puterea. Thatcher se disculpă în memoriile sale: „Ce încercam să fac era să creez o societate, şi nu o clasă, de oameni «care au»“.
În perioada lui Ronald Reagan şi a lui Thatcher, cuvintele erau convingătoare. Societatea „celor ce au“ din Vest era în creştere, iar socialismul de stat făcea implozie.
Cea mai mare parte a ţărilor lumii încercau să urmeze exemplul Vestului.
În 2015 este dificil de imaginat o versiune a conversaţiei ce a avut loc între Thatcher şi Gorbaciov. În plus, încrederea a dispărut. De la criza financiară din 2007-2008, ce lider occidental se poate lăuda cu o extindere a proprietăţii în mod semnificativ în societatea sa? În SUA şi Marea Britanie, procentul cetăţenilor ce deţin acţiuni sau locuinţe a scăzut cu mult faţă de sfârşitul anilor ’80. Am devenit o societate de oameni „care au mai puţin“, dacă nu de oameni „care nu au nimic“. Multe familii din clasa de mijloc depind acum total de veniturile ambilor părinţi. Când are loc o regresiune în ţările obişnuite cu stabilitatea clasei de mijloc, oamenii încep să-şi pună întrebări. Care este sensul capitalismului dacă „fructele“ merg către o clasă restrânsă, iar riscurile apasă asupra celor mulţi? Dreptul la proprietate nu mai pare atât de atrăgător dacă valoarea a ceea ce deţin se prăbuşeşte sau dacă proprietatea vine la pachet cu datorii.
Astfel, în loc să simtă că este un privilegiu să fii un cetăţean obişnuit al unei ţări libere, mulţi dintre noi încep să se simtă oarecum fraieri, scrie Charles Moore. Speranţa scade, fiind înlocuită de dezamăgire.
Scena politică a început să reflecte aceste sentimente, extremele de stânga, cât şi de dreapta o duc foarte bine.
Până în ultimul sfert al secolului XX, o mare parte a teoriilor lui Marx şi Engels au fost infirmate. Conform acestora, capitalismul urma să reducă societatea la numai două clase: burghezia prosperă, care deţine capitalul, şi proletariatul sărăcit, care oferă forţa de muncă.
Producţia industrială urma în mod inevitabil să afecteze nivelul de trai al proletariatului, dar în final să-i sporească puterea. Creând o formă de sclavie, capitalismul urma să fie distrus de sclavii săi.
Acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, burghezia s-a extins atât de mult, încât astăzi, referindu-se la clasa de mijloc, politicienii americani au în gând de fapt „muncitorii“.
Relaţia dintre bani şi moralitate, pe care se bazează clasa de mijloc, a fost serios compromisă în ultimul deceniu.
Citeşte şi
O mare parte din lumea dezvoltată, susţine Moore, este încă în convalescenţă şi nimeni nu este sigur că medicamentul minune, relaxarea cantitativă, poate fi abandonat încă sau dacă acesta nu face altceva decât să suprime simptomele bolii. În pofida anilor de presupusă austeritate, nivelul datoriilor este încă alarmant de ridicat. Posibilitatea ca unele bănci, sau chiar ţări întregi să se prăbuşească există încă.
Există clar necesitatea dezvoltării unui nou mod de a gândi legat de cum poate fi asigurată libertatea şi în acelaşi timp siguranţa unei societăţi.
Nu pretind să am răspunsurile, concluzionează Charles Moore, însă o serie de principii ar putea forma o bază potrivită.
Întoarcerea la pieţe. Pieţele oferă modelul pentru cum ar trebui schimbate bunurile într-o societate liberă.
Acordarea unei atenţii sporite proprietăţii. De ce sunt atât de puţine companii deţinute de oamenii care lucrează pentru ele şi de ce nu oferă partidele stimulente mai mari pentru a schimba acest lucru? Proprietatea în domeniul rezidenţial, bursier şi al pensiilor este un domeniu unde creativitatea a murit.
Stabilirea unui echilibru între naţional şi global. Acest principiu ar putea fi cel mai dificil de implemenetat, dar şi cel mai important. Toate statele din lumea modernă depind de alte state şi prosperă dacă îmbrăţişează această interdependenţă. Acest lucru nu înseamnă, însă, că epoca naţiunii-stat e depăşită.
Nu sunt un alarmist, şi nimeni n-ar trebui să se îngrijoreze că m-am convertit la Marxism. Reţetele lui Marx sunt în marea lor majoritate greşite, iar spiritul acestuia era intolerant şi coercitiv. El nu a înţeles pieţele şi nici nu a respectat instituţiile politice şi a considerat că libertatea este o ipocrizie. Însă Marx îşi putea da seama de cât de disproporţionată poate fi puterea dată de proprietatea capitalului. Proprietarul capitalului decide unde se duc banii, în timp ce oamenilor catre îşi vând munca le lipseşte această putere. În felul acesta este greu pentru societate să-şi contureze interesele. În ultimii ani, dezechilibrul a ajuns la niveluri distructive. Dacă nu vrem să devenit o societate marxistă, trebuie să îndreptăm lucrurile.
