Business Internaţional

Franta, Germania si Italia joaca dupa regulile din zona euro

12.10.2006, 18:44 15

Oficiali ai Uniunii Europene au anuntat ca Germania, Franta si Italia au toate sansele de a se incadra anul viitor in limitele de deficit bugetar conform cerintelor UE pentru prima data in ultimii sapte ani, ca urmare a imbunatatirii conditiilor economice, scrie International Herald Tribune.
Ei au mai mai precizat insa ca, pentru atingerea acestui obiectiv, respectivele state trebuie sa-si mentina actualele rezultate fiscale si dupa 2007.
Comentariile pozitive legate de politica fiscala vin in contextul in care presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat ca rata dobanzii de referinta va fi majorata daca datele statistice cu privire la cresterea economica si inflatia zonei euro sunt confirmate.
"Politica monetara a zonei euro ramane una flexibila", a spus Trichet in fata Comisiei pentru afaceri economice si monetare din cadrul Parlamentului European de la Bruxelles.
BCE a majorat saptamana trecuta rata dobanzii de referinta pentru a cincea oara in ultimele zece luni, aceasta ajungand la 3,25%. Decizia vine sa tempereze rata cresterii economice, cea mai ridicata din ultimii sase ani, care ar putea determina o crestere a salariilor.
In timp ce scaderea preturilor la energie a ajutat la scaderea presiunilor inflationiste, "cresterea preturilor la bunurile de consum previzionata pentru sfarsitul anului si inceputul lui 2007 pastreaza riscul de crestere a inflatei", spune Trichet.
La o intalnire ce a avut loc la Luxemburg intre ministrii de finante s-au aratat prea putine ingrijorari in legatura cu efectul pe care il va avea o crestere a dobanzii de referinta asupra procesului de redresare economica. "Nu cred ca cineva nu doarme noaptea din cauza acestei probleme", spune minstrul olandez de finante, Gerrit Zalm.
Jean-Claude Juncker, prim-ministrul Luxemburgului si presedintele grupului ministrilor de finante din zona euro, Eurogroup, apreciaza ca procesul de recuperare economica a Europei are acum o baza solida.
Europenii trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca in 2007 se va inregistra o scadere a ritmului de crestere economica, ca reactie a incetinirii economiei Statelor Unite.
Cresterea economica previzionata pentru sfarsitul lui decembrie de Comisia Europeana este de 2,5%, aproape dublu fata de rata de crestere de doar 1,3% inregistrata in 2005. Pentru 2007, se asteapta o calmare a cresterii si mentinerea ei la o rata de 2,1%.
Intalnirea ministrilor de la Luxemburg s-a axat pe probleme legate de finantele publice. Oficialii prezenti au anuntat ca Italia se va alatura Frantei si Germaniei in 2007 clubului tarilor cu un deficit bugetar de sub 3% din produsul intern brut. Un rol major in realizarea acestei performante economice il detine cresterea economica sustinuta.
Peer Steinbruck, ministrul german de finante, a declarat insa ca guvernele europene nu vor renunta la conditiile legate de nivelul inflatiei impus tarilor care vor sa adopte moneda unica europeana.
El a spus ca Uniunea Europena va ramane indiferenta la dorinta statelor din estul Europei de a beneficia de reguli flexibile de adoptare a euro, chair daca inregistreaza o rata superioara de crestere economica. "Incalcarea regulilor nu este acceptabila daca vrem sa oferim credibilitate si stabilitate monedei europene", spune Steinbruck.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO