Business Internaţional

General Motors restructureaza la sange

22.11.2005, 19:48 15

Producatorul auto american va disponibiliza 30.000 de persoane in America de Nord si va inchide fabrici, in incercarea de a revitaliza compania, scrie BBC News.

Cel mai mare producator de automobile din lume va reduce operatiunile unui numar de aproximativ noua centre de productie si va inchide unele depozite.

Rick Wagoner, presedintele GM, efectueaza aceste reduceri dupa ce divizia nord-americana a companiei a inregistrat pierderi de 4,8 miliarde de dolari in acest an. Pierderile au crescut pe fondul competitiei venite din partea unor rivale ca Toyota Motor Corp., cota de piata detinuta de companie in Statele Unite atingand cea mai scazuta valoare din ultimii 80 de ani.

Recent, Wagoner a afirmat ca GM are nevoie de economii in valoare de 2,5 mld. dolari.

In octombrie, vanzarile GM au scazut cu 26%, compania aplicand discounturi considerabile pentru

a-si recastiga clientii. Actiunile GM, ce au atins cea mai scazuta valoare din 1987 pe 17 noiembrie, au pierdut 40% anul acesta.

GM va elimina probabil cel putin 32.000 de locuri de munca in America de Nord pana in 2007, a declarat Rod Lache, analist in cadrul Deutsche Bank Securities Inc. din New York.

Combinata cu suspendarea activitatii unor fabrici GM in acest an, aceasta masura va fi suficienta pentru a reduce capacitatea de asamblare a diviziei nord-americane a companiei pana la 4,4 milioane de unitati pana in 2007, de la 5,8 milioane la inceputul anului 2005, a aratat Lache.

Cota detinuta de GM din piata americana a scazut pana la 26% in primele 10 luni ale acestui an, cel mai scazut nivel de la cota de 19,1 inregistrata in 1925.

Wagoner a preluat conducerea operatiunilor nord-americane pe 4 aprilie, dupa ce producatorul auto a inregistrat pierderi de 1,6 miliarde de dolari in Statele Unite, Canada si Mexic in primul trimestru. Wagoner s-a angajat sa puna capat pierderilor.

Temerile legate de posibilitatea ca GM sa intre in faliment pe fondul unei greve declansate de Delphi, fosta divizie de componente a companiei, si al altor probleme l-au determinat pe Wagoner sa trimita un e-mail salariatilor in care acestia erau asigurati ca GM nu va solicita protectie impotriva falimentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO