Business Internaţional

Grecia ar putea schimba obligaţiuni de 200 miliarde euro

Grecia ar putea schimba obligaţiuni de 200 miliarde euro

Foto: Shutterstock

Autor: Marius Oncu

19.02.2012, 13:04 689

Grecia intenţionează să înceapă în prima parte a lunii martie procesul de preschimbare a obligaţiunilor deţinute de investitorii privaţi, parte a unui al doilea pachet de ajutor financiar, care ar trebui aprobat de miniştrii de Finanţe din zona euro, a declarat un oficial guvernamental.

Operaţiunea va implica obligaţiuni în valoare de 200 de miliarde de euro şi ar trebui să se desfăşoare în perioada 8-11 martie, cu numai câteva zile înaintea scadenţei unor obligaţiuni în valoare de 14,4 miliarde de euro ale statului elen, potrivit Financial Times.

Un prim pas către finalizarea preschimbării obligaţiunilor este aprobarea de către Parlamentul elen, săptămâna următoare, a legislaţiei privind impactul colectiv, pentru a forţa minoritatea investitorilor care nu a fost de acord cu schimbul să accepte pierderi de până la 70% din totalul portofoliilor deţinute.

Investitorii privaţi vor primi în bani, ca stimulent, 10-15% din valoarea obligaţiunilor, la care se vor adăuga obligaţiuni pe 30 de ani cu un cupon de circa 3,75%, ce ar putea creşte, dacăGrecia va înregistra creştere economică peste aşteptări.

Un bancher elen informat asupra negocierilor privind preschimbarea de obligaţiuni a declarat că valoarea stimulentului în bani şi dobânda finală vor fi stabilite de oficialii zonei euro luni, înainte de reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Banca Centrală Europeană a finalizat preschimbarea unui portofoliu de obligaţiuni elene cumpărate începând din 2010, protejându-se astfel împotriva unor eventuale pierderi, a declarat, vineri, un oficial european, citat de Wall Street Journal. Operaţiunea a vizat obligaţiuni de circa 50 de miliarde de euro.

Guvernul elen a aprobat sâmbătă un pachet de reforme cerut de creditorii internaţionali, care urmează să fie trecut şi prin Parlament până la sfârşitul lunii februarie. Reducerea puternică a salariilor şi pensiilor, parte a pachetului de 3,3 miliarde de euro, vizează atingerea obiectivului bugetar pe acest an, în pofida anticipării unei recesiuni mai puternice decât se estima anterior.

Grecia a fost obligată să accepte reduceri suplimentare, de circa 300 de milioane de euro, a cheltuielilor pentru pensii, după ce Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au respins propuneri ce vizau diminuarea bugetelor alocate pentru apărare şi autorităţi locale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO