Business Internaţional

Guvernul de la Varsovia va introduce cota unica in 2010-2011

25.02.2008, 19:42 16

Primul ministru polonez Donald Tusk (foto) a anuntat ca executivul pe care il conduce intentioneaza sa introduca un sistem unic de impozitare a veniturilor, aceasta miscare urmand sa aiba loc cel mai tarziu in 2011, scrie presa internationala. "Scenariul foarte probabil este acela al introducerii cotei unice in 2010, in cel mai rau caz in 2011", a declarat Tusk, adaugand ca in perioada urmatoare guvernul va da publicitatii un "calendar exact" referitor la aceasta actiune. Polonia este in acest moment una dintre putinele tari central-europene care detin un sistem de impozitare progresiva, avand trei rate diferentiate - in functie de venit - de 19%, 30% si respectiv 40%. Cel mai probabil noua rata de impozitare va fi stabilita la 17%, a declarat o sursa din interiorul executivului polonez. Guvernul nu a dezvaluit pana acum impactul pe care cota unica il va avea asupra bugetului de stat, dar ministrul de finante Jacek Rostowski spune ca modificarea sistemului de impozitare este necesara pentru a putea mentine nivelul de crestere economica inregistrat de tara ex-comunista. Partidul premierului Donald Tusk, Platforma Civica, a castigat alegerile din octombrie 2007, atragand de partea sa tinerii cu un nivel superior de educatie provenind din mediul urban, in conditiile in care printre promisiunile din campania electorala s-au numarat scaderea nivelului taxelor si reducerea interventiei statului in economie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO