Guvernul ungar ar putea modifica unele legi în speranţa reluării discuţiilor cu FMI

21 iul 2010 Ziarul Financiar

Guvernul ungar va renunţa la o secţiune din proiectul de lege privind introducerea unei noi taxe pentru sectorul financiar prin care ar fi exceptat de la taxare o anumită categorie de asigurători, pentru a arăta flexibilitate în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Uniunii Europene (UE), informează publicaţia Napi Gazdasag citată de Portfolio. hu.

Reglementarea la care va renunţa guvernul exceptează de la taxare asigurătorii înregistraţi după 1 iulie 2007,

CE a apreciat săptămâna trecută că mai multe proiecte de lege propuse de Budapesta par a nu fi în concordanţă cu legislaţia europeană. Comisia a făcut referire, cel mai probabil, la chiar norma privind exceptarea anumitor companii de asigurări de la plata noii taxe, se arată în articol. Excepţia ar fi fost benefică unui număr restrâns de asigurători, dintre care cel mai important are legături cu foşti şi actuali membrii ai partidului de guvernământ, Fidesz, menţionează Napi Gazdasag.

Una dintre aceste companii, CIG Pannonia Eletbiztosito, are ca preşedinte pe Zsigmond Jarai, fost ministru de Finanţe şi apoi guvernator al băncii naţionale sub guvernul din perioada 1998-2002, format din membrii ai actualului partid de guvernământ.

Parlamentul va dezbate joi legea referitoare la suprataxarea sectorului financiar.

Cuvinte cheie:
guvernul ungar
, guvernul Ungariei
, Ungaria
, economia ungara
, economia Ungariei
, FMI

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!