Business Internaţional

In ciuda ratelor mari, americanii au cumparat un numar record de case

28.07.2004, 00:00 15

Vanzarile de case in Statele Unite ale Americii au atins un ritm record in luna iunie, in ciuda ratelor mari la creditele imobiliare, depasind cu mult asteptarile analistilor de pe Wall Street, relateaza CNN Money.
Asociatia Nationala a Brokerilor din Domeniul Imobiliar (National Association of Realtors-NAR) a anuntat o rata anuala a vanzarilor de 6,95 milioane, in crestere de la 6,81 milioane in luna mai, recordul anterior.
Economistii intervievati de Briefing.com anticipasera o scadere a ritmului anual al vanzarilor de locuinte, pana la 6,65 milioane.
Ratele la creditele imobiliare au crescut constant de la inregistratea celui mai scazut nivel din ultimii 40 de ani in la mijlocul lunii martie. La inceputul acestei luni, insa, NAR anuntase ca se asteapta ca, pe fondul accelerarii ritmului de crestere economica in Statele Unite, vanzarile de locuinte sa-si mentina acelasi ritm de crestere solida si in restul acestui an, chiar si in ciuda ratelor ridicate la creditele imobiliare.
"Desi ne-am asteptat la o scadere a ritmului vanzarilor, este clar ca aceasta piata e in plina crestere," a declarat David Lereah, economist-sef in cadrul NAR. "Cererea de locuinte este impulsionata de imbunatatirea pietei locurilor de munca si de cresterea increderii consumatorilor", a adaugat acesta.
Lereah a declarat ca e putin probabil ca recordul inregistrat in luna iunie cu privire la vanzarile de locuinte sa fie depasit din nou in decursul acestui an, dar ca desi va incetini, ritmul va continua sa fie sustinut.
Conform proiectiilor NAR, vanzarile de locuinte pe intregul an curent vor depasi valoarea record de 6,1 milioane inregistrata in anul 2003.
La sfarsitul lunii iulie, numarul de locuinte existente se ridica la 2,40 milioane, in scadere cu 0,8% fata de luna mai.
Asociatia a declarat ca pretul mediu al unei locuinte a fost de 191.800 dolari in luna iunie, in crestere cu 9,6% fata de iunie 2003, cand pretul mediu a fost de 175.000 dolari.
Firma de finantare in domeniul imobiliar Freddie Mac a anuntat ca rata nationala medie pentru un credit imobiliar obisnuit, pe 30 de ani, cu rata fixa, a fost de 6,29% in luna iunie, in crestre de la 6,27% in luna mai. In iunie 2003, ratele au atins un record in ceea ce priveste cele mai scazute valori, de 5,23%. Ratele au crescut de la media de 5,45% in ultimele trei luni.
"Avand in vedere faptul ca in cea mai mare parte se anticipeaza o crestere treptata a ratelor dobanzii la creditele ipotecare, piata imobiliara nu va lua o pauza atat de mare pe cat se prevazuse," a declarat Walt McDonald, presedinte al NAR.
Regiunea in care s-a inregistrat cel mai alert ritm in ceea ce priveste vanzarile de locuinte a fost Midwest, unde vanzarile au crescut cu 3,5% in luna iunie comparativ cu mai, cresterea fata de luna iunie 2003 fiind de 22,8%.
Regiunea vestica a inregistrat o crestere a vanzarilor de locuinte de 3,1%, in timp ce in regiunea de nod-est cresterea a fost de 2,8%. Cel mai lent ritm de crestere a vanzarilor de locuinte a fost inregistrat in sud, unde vanzarile au avansat cu numai 0,4%, insa fata de anul anterior cresterea a fost totusi de 18,5%. catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO