Business Internaţional

Încrederea gospodăriilor germane continuă să crească

Încrederea gospodăriilor germane continuă să crească

Autor: Catalina Apostoiu

23.12.2016, 14:12 117

Moralul gospodăriilor din Germania s-a îmbunătăţit în continuare către sfârşitul anului, în linie cu aşteptările, relevă ultimul sondaj realizat de institutul GfK, ceea ce sugerează că la începutul anului viitor consumatorii germani vor continua să susţină creşterea economică a ţării, potrivit Le Figaro.

Indicatorul GfK a atins 9,9 puncte comparativ cu nivelul de 9,8 puncte atins la începutul lunii decembrie şi 9,7 în noiembrie.

Rata ocupării forţei de muncă situată la un nivel fără precedent, creşterile salariale, inflaţia moderată şi dobânzile scăzute alimentează cheltuielile de consum, devenite principalul motor de creştere al unei economii care s-a bazat în mod tradiţional pe exporturi.

Rolf Burkl, analist la GfK, subliniază că sondajul a fost realizat în cursul primelor două săptămâni ale lunii decembrie, ceea ce înseamnă că atentatul recent din Berlin nu a fost luat în calcul. Potrivit lui Burkl, atentatul nu este aşteptat să aibă un impact semnificativ asupra încrederii gospodăriilor din Germania.

Un sub-indicator care evaluează perspectivele companiilor germane a atins 16,4 puncte, fiind în creştere pentru a treia lună consecutiv, în timp ce un altul care măsoară estimările legate de venituri a urcat de la 44,5 la 55,6, un vârf din luna iunie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO