Business Internaţional

Investitorii chinezi dau in judecata statul

20.08.2004, 00:00 25



Investitorii privati din teritoriile centrale ale Chinei, acolo unde a izbucnit altadata revolutia comunista, se pregatesc sa dea in judecata guvernul chinez, pe motiv ca au luat confiscat mii de puturi petroliere.



Cazul are in vedere puturi in valoare de 7 miliarde de yuani (845 milioane $, 686 mil euro) si ar putea deveni cel mai important proces intentat vreodata statului. Acest lucru scoate in evidenta starea precara a celor mai multe companii chineze private, dar subliniaza in acelasi timp si disponibilitatea tot mai mare a pietei private chineze de a folosi legea pentru a se apara.



Avocatii care lucreaza in favoarea proprietarilor sutelor de companii petroliere din provincia paupera Shaanxi, aflata in nord, au inceput sa stranga dovezi in vederea construirii unui caz care sa conteste confiscarea de catre guvernul chinez a puturilor petroliere din provincie.



Cazul face referire si la unele dintre cele mai vechi campuri petrolifere ale Chinei, pe care invatatul chinez Duan Chengshi, apartinand Dinastiei Tang, le remarcase in secolul al IX-lea si despre care acesta vorbea ca despre o "apa minerala grasa" care poate fi folosita la ungerea osiilor carutelor si care "arde stralucitor in lampi".



Puturile private din zona care in anii '30 a servit drept lacas lui Mao Zedong si camarazilor sai revolutionari, a devenit un stalp al economiei locale de la inceputul anilor '90, dar au fost confiscate de oficialii chinezi, pe motivul "curatarii" industriei.



Aceasta confiscare a generat demonstratii si ciocniri cu politia inarmata, investitorii protestand datorita pierderilor inregistrate.



Investitorii activisti spun ca desi autoritatiile au cazut de acord sa plateasca 1.3 mld yuani drept despagubire, aceasta suma este mult sub valoarea de 7 mld yuani, la cat au fost estimate puturile si ca acordul unora dintre investitori a fost smuls fortat, in timp ce erau tinuti in detentie.





Cum respecta guvernul chinez drepturile omului



Disputele vizavi de achizitionarea proprietatilor private de catre stat sunt la ordinea zilei in China, unde companiile private sunt o sursa vitala de crestere economica, dar multe dintre companiile mari si institutiile financiare sunt controlate de stat, iar puterea politica este in continuare sub monopolul Partidului Comunist.



Bao Yujun, seful unui institut de analiza din Beijing care se ocupa cu cercetarea dezvoltarii economiei private a Chinei, considera confiscarea puturilor din Shaanxi un exemplu clar al problemelor cu care companile private continua sa se infrunte, in ciuda unei cresteri a tolerantei politice. "Autoritatile locale nu au tinut cont in actiunile intreprinse nici de drepturile respectarii proprietatii, nici de drepturile omului", afirma Bao. "Acesta este un caz clasic de proasta conducere si o folosire gresita a puterii administrative."



Cu toate acestea, Zhu Jiuhu, unul dintre avocatii implicati in strangerea dovezilor, spune ca investitorii au fost incurajati prin intermediul unor recente reforme legalizate ce au ca scop prevenirea unei administratii gresite si de consolidarea in luna martie a legii pentru protectia proprietatilor private.



Investitorii activisti care au stat in detentia politiei din Shaanxi, isi promoveaza propria campanie pentru compensatii mai mari pe un site, oferind detalii despre revendicarile lor si chiar si un rezumat al declaratiilor facute de guvern, astfel incat cititorii sa poata fi la curent cu pretentiile ambelor parti implicate.



Astfel de metode sofisticate, precum si suportul public al mediilor academice subliniaza amploarea dezbaterilor din cadrul societatii civile chineze vizavi de problemele sociale sau privitoare la lege.



Totusi, ar mai putea trece ceva timp pana cand investitorii vor putea inainta o actiune in justitie, avocatii trebuind intre timp sa se documenteze in legatura cu raspandirea confiscarilor de acest gen si in alte tari.



Autoritatile locale nu par sa-si doreasca compromiterea, astfel ca oficiali din Yanan insista asupra faptului ca despagubirile acordate au fost "pe de-a-ntregul in concordanta cu legea" , negand in acelasi timp acuzatiile aduse brutalitatii cu care politia i-a tratat pe investitori.



O sursa oficiala care a tinut sa nu i se dezvaluie identitatea, a afirmat ca industria petrolului este vitala pentru economia Yanan-ului, zona de nord a provinciei Shaanxi, unde Mao si camarazii sai au trait ascunsi in pesteri, in timpul luptelor cu nationalistii si cu japonezii.



"Din totalul venitului, aproximativ 70 de centi din fiecare yuan provine de pe urma petrolului", spune aceeasi sursa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO