Cu sancţiunile economice occidentale contra Rusiei, Iranului şi Cubei făcând titlurile ştirilor, acum este momentul potrivit pentru a trece în revistă dezbaterile legate de cât de bine funcţionează astfel de măsuri, notează Rogoff. Răspunsul scurt este că sancţiunile economice au doar efecte modeste, dar reprezintă o modalitate importantă de a demonstra că există voinţa de a acţiona. Tendinţa este ca sancţiunile economice să joace un rol tot mai important în politicile statale ale secolului XXI şi de aceea merită o incursiune în istoria acestora.
Istoria sancţiunilor coboară până cel puţin în anul 432 îen, când omul de stat şi generalul atenian Pericle a emis aşa-numitul „decret megaric“ ca răspuns la „pângărirea“ de către megarici a pământului sacru consacrat zeiţei Demeter. Prin acest decret puternicul Imperiu Atenian le refuza comercianţilor megarici accesul la porturile şi pieţele sale. În vremurile moderne, SUA au apelat la sancţiuni economice în urmărirea diverselor obiective, de la eforturile administraţiei Carter din anii ’70 de a promova drepturile omului la încercările de a stopa proliferarea economică în anii ’80. În timpul războiului rece, SUA au recurs la sancţiuni economice pentru pentru a destabiliza guvernele „neprietenoase“, în special din America de Sud, însă acestea par să fi avut efecte doar minore chiar şi atunci când regimurile în cele din urmă au fost schimbate. Sancţiunile economice impuse Serbiei la începutul anilor ’90 nu au împiedicat invadarea Bosniei. Şi vechea Uniune Sovietică s-a jucat cu sancţiunile economice, spre exemplu contra Chinei, Albaniei şi Iugoslaviei, de asemenea fără prea mult succes, cu o excepţie, poate, în cazul Finlandei, care în cele din urmă a cedat presiunilor sovietice pentru a scăpa de embargoul impus de Moscova în 1958.
În cele mai multe dintre cazurile recente de sancţiuni economiile mari pun presiuni pe cele mici. Sunt însă şi episoade în care combatanţii sunt din aceeaşi categorie. Un exemplu este cel al conflictului de trei decenii dintre Spania şi Marea Britanie legat de controlul Gibraltarului.
De cele mai multe ori efectele sancţiunilor sunt atât de dezamăgitoare încât mulţi observatori au tras concluzia că acestea sunt impuse pentru ca guvernele să pară că „fac totuşi ceva“. Sacţiunile severe impuse de SUA Cubei nu au reuşit să destabilizeze regimul lui Castro. Din contră, efecte mai puternice ar putea avea eforturile preşedintelui Barack Obama de a reface complet relaţiile diplomatice dintre cele două ţări.
Uneori sancţiunile funcţionează. Consensul internaţional puternic de a impune sancţiuni împotriva Africii de Sud în anii ’80, au ajutat la căderea apartheid-ului. Tot sancţiunile au forţat Iranul să stea la masa negocierilor, deşi nu este clar cât timp guvernul îşi poate înfrâna ambiţiile nucleare. De asemenea, economia Rusiei se confruntă în prezent cu mari probleme. Acestea pot fi descrise însă ca o lovitură norocoasă a Vestului, pagubele cele mai serioase fiind făcute de prăbuşirea epică a preţului petrolului. Unii comentatori din Rusia spun că ieftinirea ţiţeiului, materie primă care aduce venituri substanţiale Rusiei, este rezultatul unei conspiraţii americano-saudite de a îngenunchia Rusia.
Însă spunând aceasta ei îi supraapreciază pe strategii americani, continuă Rogoff. Cel mai probabil vinovat de căderea cotaţiilor este mixul dintre revoluţia şistului din SUA şi încetinirea abruptă a creşterii economiei chineze. Încetinirea Chinei a determinat o scădere la scară largă a preţurilor materiilor prime care are efecte devastatoare asupra unor ţări precum Argentina şi Brazilia, cu care SUA ar avea mici neînţelegeri.
Unul dintre principalele motive pentru care sancţiunile economice nu şi-au atins ţinta în trecut este că nu toate ţările le-au respectat din cauza diferenţei dintre interese. Mai mult, ţările care impugn sancţiuni trebuie să fie pregătite să facă faţă propriilor vulnerabilităţi. Coreea de Nord are probabil cel mai otrăvitor regim din lume şi nu se poate decât spera că guvernul crut de acolo se va prăbuşi curând. Regimul lui Kim rezistă la putere în pofida sancţiunilor economice severe, probabil pentru că China, de teama unei Coree unite la graniţele sale, nu şi-a retras încă sprijinul.
Într-o lume în care proliferarea nucleară a făcut de neconceput un război mondial convenţional, sancţiunile economice şi sabotajul vor fi cele care vor juca un rol important în geopoliticile secolului XXI.
În loc să prevină pericolul, sancţiunile lui Pericle din Grecia antică au declanşat Războiul Peloponesiac.
