Business Internaţional

Marks & Spencer e pe drumul cel bun

09.11.2005, 18:18 15

Marks & Spencer Group, cel mai mare retailer britanic de imbracaminte a raportat o crestere a profitului aferent primei jumatati a anului datorita reducerilor de costuri operate de directorul executiv Stuart Rose, informeaza Bloomberg.

Profitul net a crescut de asemenea cu 63 de procente la 212,6 milioane de lire sterline (314,26 mil. euro), in semestrul care s-a incheiat pe 1 octombrie, de la 130,4 milioane de lire sterline (192,75 mil. euro).

Cifra de afaceri trimestriala a retailerului a crescut pentru prima data in ultimii doi ani, impulsionata de noile creatii si de campaniile de promovare de la televizor.

Strategia implementata de Rose presupune vanzarea produselor la pret intreg si reducerea stocurilor pentru a reface profitabilitatea companiei.

"Stuart Rose isi respecta strategia pe care a anuntat-o in urma cu 18 luni", a declarat Bertie Thomson, care administreaza 6,5 miliarde de dolari (5,49 mil. euro) la Aberdeen Asset Management, printre care si 1,7 milioane de actiuni M&S.

Steve Sharp, presedintele departamentului de marketing, amenajarea magazinelor si e-commerce, se va alatura consiliului de administratie, numarul directorilor ajungand acum la trei.

Printre noii-veniti la Marks & Spencer se vor numara si Louise Patten, presedintele companiei britanice de imobiliare Brixton, si Jeremy Darroch, directorul financiar de la British Sky Broadcasting.

Vanzarile retailerilor britanici

s-au diminuat pentru a opta luna din ultimele 10, a declarat British Retail Consortium.

Ambitiile directorului executiv vizeaza reduceri ale costurilor de 260 de milioane de lire sterline (384,33 milioane de euro) in acest an fiscal si de 320 de milioane de lire sterline (473 de milioane de euro) anul viitor, mare parte din aceste economii provenind din preturile mai mici negociate cu furnizorii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO