Business Internaţional

Noul guvern al Germaniei vrea o relaţie mai specială cu Rusia şi facilitarea accesului ruşilor în UE

Noul guvern german condus de cancelarul  Angela Merkel vrea „mai multă coerenţă“ în politica UE referitoare la Rusia

Noul guvern german condus de cancelarul Angela Merkel vrea „mai multă coerenţă“ în politica UE referitoare la Rusia

Autor: Bogdan Cojocaru

26.11.2013, 20:03 415

Noul guvern al Germaniei, cea mai mare economie din Europa, nu va modifica politica referitoare la zona euro, dar vrea o „relaţie specială cu Rusia” şi cere renunţarea la vize pentru intrarea în UE a oamenilor de afaceri, oamenilor de ştiinţă, studenţilor şi activiştilor din societatea civilă rusă, potrivit proiectului coaliţiei de guvernare. Proiectul, un document de 177 de pagini, listează toate politicile interne şi externe care urmează să fie implementate de noua „Mare Coaliţie” condusă de cancelarul Angela Merkel, scrie EUobserver. Documentul va fi parafat astăzi. Pe frontul crizei din zona euro sunt anticipate puţine schimbări. Germania va rămâne o „ancoră de stabilitate” în zona euro, va promova integrarea UE şi „echitatea socială”. Disciplina fiscală rămâne prioritară chiar dacă va fi combinată cu promisiunea vagă a „solidarităţii şi democraţiei europene”. În ceea ce priveşte politica externă, Parteneriatul Estic – o iniţiativă pentru apropierea de UE a Ucraina, Moldovei, Belarusului, Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului, state în care Rusia are mari interese – documentul conţine un singur paragraf în care se arată că asocierea, acordurile pentru un comerţ liber şi pentru facilitarea acordării vizelor reprezintă „cele mai bune instrumente” pentru ele.

Lituania va găzdui Al Treilea Summit privind Parteneriatul Estic la Vilnius, pe 28 şi 29 noiembrie. Spre deosebire, Rusiei îi este dedicată aproape o pagină, într-un subcapitol cu titlul „Dialog deschis şi cooperare mai largă cu Rusia”. Acesta cere modernizarea statului rus şi renunţarea la vize pentru intrarea în UE a oamenilor de afaceri, oamenilor de ştiinţă, studenţilor şi activiştilor din societatea civilă rusă. Noul guvern german vrea „mai multă coerenţă“ în politica UE referitoare la Rusia. Cu Polonia implicată într-un dialog tripartit cu Germania şi Rusia, Marea Coaliţie se angajează să „ia în considerare interesele vecinilor noştri comuni” când va negocia cu Rusia. Economia germană depinde de gazele, petrolul şi cărbunele ruseşti, iar statul rus depinde de investiţiile şi tehnologia germană pentru modernizare.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO