Business Internaţional

Nu o să vă vină să credeţi cine va fi ministrul Economiei din Italia

Nu o să vă vină să credeţi cine va fi ministrul Economiei din Italia

Autor: Mihai Draghici - Mediafax

16.11.2011, 16:24 3219

Este vorba de el însuşi. Noul premier italian, Mario Monti, a anunţat că va deţine şi funcţia de ministru al Economiei, prezentându-i echipa sa preşedintelui Giorgio Napolitano, informează AFP.

Fostul comisar european Mario Monti a acceptat oficial, miercuri, funcţia de şef al Guvernului italian, în locul lui Silvio Berlusconi.

Mario Monti, l-a nominalizat pe Corrado Passera, preşedintele băncii Intesa Sanpaolo, pentru postul de ministru al Dezvoltării Economice, Infrastructurii şi Transporturilor.

Monti a explicat gruparea celor trei portofolii în acelaşi minister prin crearea de "iniţiative coordonate în vederea creşterii economice".

Giulio Terzi di Sant'Agata ar urma să preia funcţia de ministru de Externe, amiralul Giampaolo di Paola a fost nominalizat pentru postul de ministru al Apărării, iar Anna Maria Cancellieri va fi ministrul de Interne.

Corrado Clini, director-general în Ministerul Mediului, a fost propus pentru postul de titular la acelaşi minister.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO