Business Internaţional

Omul care a proiectat magazinele Apple a fost angajat de Samsung

Omul care a proiectat magazinele Apple a fost angajat de...

Autor: Ştefan Stan

19.12.2013, 10:24 1825

Tim Gudgel, unul dintre designerii magazinelor Apple, s-a alăturat companiei Samsung luna aceasta, în calitate de vice-preşedinte şi director general al departamentului de vânzări – retail, scrie The Wall Street Journal.

Conform profilului personal de pe reteaua LinkedIn, Gudgel a lucrat ca director de design la Apple din martie 2008. Înainte de a se alătura gigantului IT american el a petrecut şase ani la Gehry partners, o firmă americana de arhitectură. Gudgel a fost designerul din spatele brevetării acoperişului curbat de sticlă a magazinului Apple din Manhattan, New York.

Samsung deţine puţine magazine de retail, organizate astfel încât să aibă şi un spaţiu de testare a produselor companiei, numit “Samsung Experience”, iar venirea lui Gudgel atrage atenţia asupra noii strategii de retail a multinaţionalei.

Prezenţa pe piaţa americană de retail a companiei sud-coreeane este limitată la un parteneriat cu retailerul local Best Buy.

Apple şi Samsung, jucătorii principali pe piaţa smartphone-urilor si tabletelor, se află într-un război al patentelor din tehnologia dispozitivelor mobile. Luna trecută, un tribunal a decis ca Apple să plătească sud-coreenilor de la Samsung 290 de milioane de dolari pentru încălcarea unor patente. Suma totală pe care Apple o datorează complaniei Samsung se ridică la 930 de milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO