Business Internaţional

Planul Paulson pune riscurile pe umeri privati

29.09.2008, 20:48 15

Sectorul american al serviciilor financiare ar putea fi obligat sa plateasca guvernului Statelor Unite pentru orice pierdere inregistrata in legatura cu planul de salvare in valoare de 700 miliarde de dolari pus la cale de acesta, conform termenilor unui acord care ar putea fi in curand aprobat de Congresul american, scrie Financial Times.

Insa, la cateva ore inainte ca proiectul de lege privitor la planul de salvare al guvernului sa fie inaintat Camerei Reprezentantilor, negociatorii republicani nu dadusera inca asigurari ca vor contribui la transformarea proiectului respectiv in lege.
Dupa un weekend de discutii extrem de aprinse, secretarul Trezoreriei americane, Henry Paulson, si Nancy Pelosi, presedintele Camerei Reprezentantilor, au anuntat ca s-a ajuns la un acord preliminar prin care guvernul este imputernicit sa achizitioneze active cu probleme in valoare de 700 miliarde de dolari de la institutii financiare.
Acordul prevede restrictii istorice in ceea ce priveste pachetele de plati acordate directorilor executivi in cazul bancilor implicate in program, iar guvernul ar putea primi certificate de subscriere in cadrul institutiilor respective.
Mai mult de jumatate din democratii din Camera Reprezentantilor controlata de democrati au promis sa sustina acordul. In cadrul unei reuniuni cu usile inchise, insa, nu a fost clar daca un numar suficient de mare de democrati isi vor urma liderii de partid pentru a fi garantata adoptarea pachetului de masuri.
John Boehner, liderul republicanilor din Camera Reprezentantilor, a facut apel la republicanii "a caror constiinta le va permite" sa sprijine proiectul de lege. "Poporul american este nemultumit si colegii mei sunt nemultumiti de situatia in care se gasesc", a declarat Boehner.
Acesta a admis ca proiectul de lege nu este exact cel pe care republicanii l-ar fi constituit, dar ca acesta contine elemente la a caror introducere in cadrul proiectului au contribuit.
Atat republicanii, cat si democratii au incercat sa-si atribuie meritul de a apara interesele contribuabililor in fata nemultumirii generale privitoare la cheltuirea a 700 miliarde de dolari pentru salvarea Wall Street-ului.
Desi detaliile finale ale legii nu au fost clarificate inca, oficiali din cadrul Congresului au declarat ca se asteapta ca atat Camera Reprezentantilor, cat si Senatul sa aprobe masurile la inceputul acestei saptamani.
Legislatorii democrati au declarat ca au avut o convorbire telefonica cu investitorul miliardar Warren Buffett, iar acesta i-a avertizat ca "aceasta ar putea deveni cea mai severa criza financiara din istoria Statelor Unite" daca nu se vor lua masuri urgente.
Sambata noapte, negociatorii au gasit o cale de a tempera temerile ca planul de salvare nu-i protejeaza suficient pe contribuabili. Daca, dupa cinci ani, sunt inregistrate pierderi de catre guvern in urma vanzarii activelor cu probleme pe care le va fi achizitionat in conformitate cu planul, presedintele american ar fi nevoit sa prezinte un plan de recuperare a banilor de la cei care au beneficiat de ei.
Cele 700 de miliarde de dolari ar urma sa fie puse la dispozitie in trei etape, incepand cu o suma initiala de 250 miliarde de dolari. In principiu, Congresul ar putea bloca eliberarea sumei finale de 350 miliarde de dolari.
 
Planul de bailout
  • Dupa un weekend de discutii extrem de aprinse autoritatile americane au anuntat ca s-a ajuns la un acord preliminar prin care guvernul este imputernicit sa achizitioneze active cu probleme in valoare de 700 mld. dolari de la institutii financiare
  • Sectorul american al serviciilor financiare ar putea fi obligat sa plateasca guvernului Statelor Unite pentru orice pierdere inregistrata in legatura cu planul de salvare.
  • Cele 700 mld. dolari ar urma sa fie puse la dispozitie in trei etape, incepand cu o suma initiala de 250 mld. dolari. In principiu, Congresul ar putea bloca eliberarea sumei finale de 350 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO