Revolta contra impotenţei băncilor centrale: „Nu mai daţi bani băncilor. Nu fac decât să-i pună deoparte sau să scumpească locuinţele. Daţi-i oamenilor care chiar îi cheltuie“

„Daţi pur şi simplu bani oamenilor. Daţi-le cash, majoraţi beneficiile, reduceţi TVA, daţi banii celor care cu siguranţă că îi vor cheltui: săracilor. Puneţi 1.000 de lire sterline în fiecare cont de debit. Orice aţi face, nu le mai daţi bani băncilor. Acestea nu vor face decât să-i păstreze. Aşa veţi evita recesiunea“, scrie Jenkins. El se referă, desigur, la Banca Angliei şi la economia de după Brexit a Marii Britanii.

Reducând yieldurile, banca centrală împovărează mulţi bătrâni care altfel ar fi cheltuit. Birocraţia monetară împovă­rătoare a Băncii Angliei a fost construită pentru a ţine inflaţia sub control prin limitarea creditării. Tactica a fost un eşec în timpul crizei creditului. Strategia actuală este tot un eşec, dar în sensul opus. Direcţionând politica prin bănci, banca centrală nu a reuşit să protejeze economia de deflaţie şi recesiune. Banca Angliei este blocată intelectual în lumea în care trăieşte, aceea a City-ului londonez şi a sistemului bancar. La fel ca generalii de palat din lupta de pe râul Somme, banca nu se aventurează niciodată în prima linie a economiei, în care cumpă­rătorii îi găsesc pe vânzători şi generează creştere. Se gândeşte doar la obli­gaţiuni, la investiţii şi la singurele chel­tuieli pestriţe pe care le recunoaşte, acelea pe infrastructură. Crede că economia se poate regenera prin locuinţe cumpărate de clasa de mijloc şi prin megaproiecte de stat, spune Jenkins. Robert Skidelsky, profesor de economie politică la Universitatea Warwick şi adept al introducerii unui venit de bază garantat pentru rezolvarea problemei inegalităţii, scrie în FT că o soluţie pentru repornirea economiei ar fi ca gospodăriile să pri­meas­că bani cu un sti­mulent de a-i cheltui.

Ajustarea cantitativă (Quantitative Easing, QE) - achiziţionarea de către banca centrală a unor active precum obligaţiunile contra cash - funcţionează mai ales prin îmbogăţirea celor care deţin deja active. Astfel că arma expan­sio­nistă standard de luptă contra unei posibile recesiuni este tocită şi neutilizabilă, explică Skidelsky.

„De aceea nu este surprinzător că interesul se îndreaptă spre dispozitive până acum neîncercate precum banii din elicopter. «Să presupunem că într-o zi un elicopter zboară pe deasupra acestei comunităţi şi dă drumul de sus unor bancnote de 1.000 de dolari», spunea în 1968 Milton Friedman. Problema este însă că nimeni nu ne asigură că mulţi dintre aceşti bani nu sunt puşi deoparte, aşa cum zace o mare parte din cash-ul emis prin QE“, scrie economistul.

De aceea, continuă el, avocaţii contem­porani ai banilor din elicopter precum Willem Buiter şi Adair Turner văd astfel de bani doar ca finanţare monetară adiţională cheltuielilor guvernului. Astfel, guvernul ar trebui să plătească pentru un program de investiţii nu prin emiterea de datorie către public, ci prin împrumuturi făcute de la banca centrală. Aceasta ar majora deficitul guvernului, dar nu şi datoria naţională, de vreme ce un împrumut dat de banca centrală guvernului nu are ca scop rambursarea acestuia.  Astfel, guvernul achiziţionează un activ, dar nu şi obligaţia de plată corespunzătoare.

De pe celălalt mal al Atlanticului, Bloomberg anunţă că banii din elicopter vin în SUA. De când şi-au pornit programele de QE, Rezerva  Federală americană şi Banca Angliei au returnat trezoreriilor guvernelor lor 596 de miliarde de dolari şi respectiv 47 de miliarde de dolari. Această relaţie confortabilă dintre băncile centrale şi guvernele lor pare un fel de „bani din elicopter“, acea formă neconvenţională de stimulare pe care unele bănci centrale ar putea-o lua în considerare pentru revitalizarea creşterii economice.

În SUA, ambele partide par să accepte că este nevoie de finanţare pentru infrastructură, având în vedere starea proastă în care se află autostrăzile, porturile, podurile şi altele. 

Având în vedere frustrările uriaşe ale alegătorilor din Europa şi SUA din tot spectrul politic, nimeni nu ar trebui să fie surprins dacă vede o nouă rundă de stimulare fiscală finanţată cu bani din elicopter, indiferent dacă la Casa Albă ajunge ca preşedinte Donald Trump sau Hillary Clinton.

Banii aruncaţi din elicopter de marile bănci centrale sunt un fapt de viaţă în vremuri de război - în prezent se duce un război mondial contra creşterii slabe. Politicile monetare convenţionale sunt impotente, iar alegătorii din Europa şi America de Nord ţipă după stimulente guvernamentale.