Business Internaţional

Schimb de spioni pe axa SUA - Rusia

11.07.2010, 23:12 27

Cele zece persoane acuzate în Statele Unite de spionaj înfavoarea Moscovei au fost expulzate vineri şi predate autorităţilorruse, după ce acestea la rândul lor au deportat trei foşti ofiţeriKGB şi un om de ştiinţă din domeniul nuclear, acuzaţi de înaltătrădare în beneficiul SUA, scrie The Wall Street Journal.
Schimbul de spioni a avut loc la Viena şi a survenit la doar 12zile după ce scandalul privind reţeaua de spionaj a izbucnit.Ambele părţi, atât cea rusă, cât şi cea americană, au reuşit astfelsă evite o serie de procese ce ar fi pus în pericol relaţiilediplomatice între cele două ţări, care abia au început să se mairelaxeze după recentele întrevederi dintre preşedintele americanBarack Obama şi omologul său rus Dmitri Medvedev.
"Este cel mai bun exemplu al politicii pe care preşedintele Obama opractică în direcţia reluării relaţiilor cu Moscova", a declaratNikolai Zlobin, analist în cadrul Institutului de SecuritateMondială de la Washington.
Schimbul de spioni a adus aminte de Războiul Rece, când Viena afost de asemenea scena neutră pe care s-au rezolvat o serie de alteintrigi diplomatice.
Pentru a face posibil acest "barter", Medvedev a semnat un decretde graţiere a patru persoane acuzate şi condamnate de spionaj înfavoarea Statelor Unite - Igor Sutiaghin, Aleksandr Zaprorojski,Ghenadi Vasilenko şi Serghei Skripal. Preşedintele rus ar fi luatîn calcul şi faptul că cei patru ispăşiseră deja condamnări destulde importante. "Sutiaghin a stat în închisoare 11 ani, Zaporojski,timp de aproape nouă ani, iar Skripal, cinci ani şi jumătate", aafirmat un oficial din administraţia moscovită.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO