Business Internaţional

Speculatiile privind o noua oferta de preluare ridica pretul actiunilor ABN Amro

11.04.2007, 19:38 13

Actiunile ABN Amro s-au apreciat cu peste 2%, in contextul intensificarii speculatiilor privind posibilitatea lansarii unei noi oferte de preluare a bancii olandeze, din partea unor institutii de credit precum Royal Bank of Scotland (RBS) sau Santander. Banca britanica Barclays a anuntat, in luna martie, ca poarta discutii exclusive cu ABN Amro pentru achizitia grupului olandez, tranzactie din care ar rezulta o entitate cu active de aproximativ 180 de miliarde de dolari. Negocierile dintre cele doua parti s-ar putea finaliza saptamana viitoare. Cu toate acestea, informatiile aparute in presa la sfarsitul saptamanii trecute indica faptul ca RBS si Santander pregatesc o oferta comuna de preluare a ABN Amro. Cotidianul Financial Times a relatat luni ca autoritatile de reglementare din Olanda nu au obiectii fata de lansarea unei oferte rivale pentru ABN Amro, chiar daca grupul financiar ar urma sa fie divizat. Titlurile ABN Amro s-au apreciat marti, pana la ora 08:35 GMT, cu 2,05%, la 33,87 euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO