Companii

1.500 de Ford Transit pana la sfarsitul anului

21.06.2006, 18:34 13

Romcar Motors, dealer autorizat Ford, estimeaza vanzari de 1.500 de unitati pana la sfarsitul anului pentru modelul de vehciul utilitar Ford Transit, lansat oficial ieri pe piata locala. Teodor Brusalis, directorul de vanzari Ford, a declarat ca estimeaza vanzarea a 250 de unitati lunar din noul model, ceea ce va permite Ford Transit sa isi mentina primul loc in topul vanzarilor din clasa sa. In primele cinci luni ale anului au fost vandute in Romania 1.055 de unitati Ford Transit. Potrivit oficialilor Romcar, noul model Ford Transit se regaseste in sase variante de motorizare diesel de 2,2 l si 2,4 l si puteri cuprinse intre 85 si 140 CP. Pretul CIP (fara taxe) al noului model este comparabil cu cel al vechiului Transit, pornind de la 14.990 euro, cea mai scumpa varianta fiind Jumbo, al carei pret este de 23.000 euro, toate beneficiind de o garantie de doi ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO