Companii

2021 anul recordurilor pe piaţa de M&A. Anul trecut s-au parafat 195 de tranzacţii, de departe cele mai multe din ultimul deceniu. Valoarea mediană însă, e la minimul ultimilor 10 ani, semn că au fost multe deal-uri dar mici. IT şi telecom a fost sectorul care a atras cel mai mult atenţia investitorilor, cu 38 de acorduri, adică aproape o cincime din total

ANALIZĂ

2021 anul recordurilor pe piaţa de M&A. Anul trecut s-au...

Autor: Cristina Roşca

25.01.2022, 19:20 399

♦ În volum, piaţa locală de M&A a crescut cu 43% în 2021 versus 2020, însă în valoare se remarcă o scădere uşoară, de 3%, până la 3,3 mld. euro ♦ Pe poziţiile următoare vin imobiliare/construcţii şi producţie.

Doar patru tranzacţii din Ro­mânia au avut anul trecut valoarea de peste 100 mil. euro, cel mai redus nivel din ultimii ani, arată o ana­liză a ZF pe baza datelor oferite de raportul anual CMS Emer­ging Europe M&A Re­port, realizat de casa de avo­catură CMS Cameron McKenna îm­pre­ună cu EMIS. Spre comparaţie, în anii de di­na­inte de pandemie erau 10-15 ast­fel de deal-uri. Pe de altă parte, anul trecut, al doilea marcat de pandemia de COVID-19, a fost de departe cel mai bun din ultimul deceniu din punct de vedere al numărului total de fuziuni şi achiziţii realizate în România, respectiv 195. Astfel, în volum, piaţa e cu 43% peste nivelul din 2020 şi aproape dublă faţă de 2013 sau 2015.

În concluzie, în România s-au semnat anul trecut mai multe tranzacţii, dar mai mici, valoarea mediană fiind de 7,3 mil. euro, cea mai mică din ultimul deceniu. Valoa­rea mediană este mai reprezentativă decât cea medie dat fiind că acesta din urmă poate fi influenţată puternic de extreme.

O astfel de situaţie – tranzacţii mai multe, dar mai mici – poate indica o matu­rizare a pieţei locale după ce în perioada anterioară crizei sanitare au fost ani în care cele mai mari 3-5 acorduri aveau o contribuţie foarte mare la total piaţă, astfel că în lipsa lor, situaţia ar fi fost cu totul alta. Tocmai de aceea, valoarea mediană e cu atât mai importantă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO