Companii

30 de companii participă la un târg de cariere organizat săptămâna aceasta la Cluj

30 de companii participă la un târg de cariere...

Autor: Laurentiu Cotu

24.03.2014, 15:29 275

Târgul de cariere organizat mâine şi poimâine la Iulius Mall Cluj adună aproximativ 30 de companii din diverse domenii de activitate, printre cei mai importanţi angajatori fiind Bosch, BUW, E.ON, Emerson, Endava, Fujikura, Genpact, Office Depot, Steelcase sau Sykes.

Oferta companiilor participante la târgul de cariere de la Cluj cuprinde sute de job-uri în domenii precum producţie şi tehnică, vânzări, servicii, financiar, marketing, iar majoritatea se adresează în special tinerilor cu studii superioare absolvite sau în curs, însă există oferte şi pentru cei cu experienţă, cât şi pentru debutanţi.

‘’Pentru debutanţi sau pentru cei care doresc o reconversie profesională, târgul vine cu o ofertă de câteva zeci de internship-uri plătite şi cu posibilităţi de voluntariat. La ediţia precedentă a târgului de cariere de la Cluj-Napoca au participat circa 4.000 de tineri, 77% dintre aceştia fiind cu studiile superioare absolvite sau în curs de absolvire’’, au declarat reprezentanţii agenţiei Fapte, care se ocupă de organizarea evenimentului Târgul de Cariere.

La finalul acestei săptămânii, vineri şi sâmbătă, tot la Iulius Mall va avea loc târgul de cariere în IT, care va presupune oferte de angajare şi oportunităţi de carieră în domeniul tehnologiei informaţiei. Proiectul ’’Târgul de Cariere’’, demarat iniţial în anul 2006 de agenţia Fapte, se derulează în marile oraşe din ţară şi se adresează angajatorilor de orice profil şi tuturor tinerilor interesaţi de oportunităţi de carieră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO