Companii

Actionarii germani au respins oferta lui Patriciu de a mai prelua 25% din titlurile Deutsche Land

Actionarii germani au respins oferta lui Patriciu de a mai prelua 25% din titlurile Deutsche Land

In ultimul an Dinu Patriciu si-a concentrat o buna parte din activitate catre piata imobiliara, concomitent cu iesirea din Rompetrol.

14.08.2009, 00:00 23

Oferta inaintata de omul de afaceri Dinu Patriciu de a-si majora participatia la fondul german de investitii Deutsche Land de la 29% la 54% a fost respinsa de catre actionarii minoritari, miliardarul roman urmand sa ramana in continuare cel mai mare actionar al fondului cu active de 560 de milioane de euro, dar fara o participatie majoritara.

Patriciu a cumparat in luna iunie, prin intermediul companiei Black Sea Global Properties, actiuni in valoare de 14,3 milioane de lire sterline in cadrul fondului, asigurandu-si o participatie de 29,9%, si le-a propus celorlalti actionari o noua emisiune de actiuni, cu o valoare de 20 de milioane de lire sterline, a caror subscriere i-ar fi majorat participatia la 54,1%.

"Ca urmare a consultarii cu cei mai mari actionari independenti ai companiei, am decis alaturi de Black Sea Global Properties ca procedura aditionala de subscriere nu va mai avea loc", se arata intr-un raport al fondului listat pe bursa de la Londra.

Deutsche Land detine spatii comerciale, birouri si doua hoteluri in special in vestul Germaniei, in orase precum Stuttgart, Koln sau Frankfurt, valoarea totala a portofoliului fiind estimata la sfarsitul anului trecut la 560 de milioane de euro, in timp ce datoriile firmei se ridicau la 482,8 milioane de euro.

 

Obie Moore, in board

Ca urmare a intrarii lui Dinu Patriciu in actionariatul Deutsche Land, avocatul Obie Moore, unul dintre oamenii de baza ai omului de afaceri, va deveni membru in consiliul de administratie al fondului german de investitii.

In paralel cu intrarea in actionariatul Deutsche Land, Patriciu a facut o propunere pentru a prelua integral si fondul de investitii Rutley. Oferta lansata initial pentru acest fond german a fost imbunatatita, astfel ca Patriciu este dispus sa plateasca 15,17 mil. lire sterline (17,5 mil. euro) pentru a prelua integral compania cu active de 521 mil. euro si datorii de 507 mil. euro.

Rutley detine spatii comerciale in Germania inchiriate catre Real, Lidl si Rewe, este proprietarul cladirilor in care isi are sediul Primaria orasului Karlstad din Suedia si al unor spatii de birouri in Berlin si NŸrnberg inchiriate catre Siemens si Renault Nissan.

In ultimul an Dinu Patriciu si-a concentrat o buna parte din activitate catre piata imobiliara, concomitent cu iesirea din Rompetrol. Initial s-a implicat din pozitia de actionar al Rompetrol in proiectul Smart City din zona Baneasa, pentru ca in iarna acestui an sa fie implicat in cea mai importanta tranzactie de pe piata locala - achizitia fondului britanic de investitii Fabian.

Ca urmare a achizitiei Fabian, Patriciu a devenit un jucator important pe piata spatiilor de birouri din Capitala, cu un portofoliu de patru imobile finalizate - Baneasa Business Center, Cascade Office Building, Banu Antonache si Evocenter Pipera -, precum si al unor proiecte aflate in diferite stadii de dezvoltare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO