Companii

Albalact sfidează scăderea consumului: vânzări mai mari cu 34% în primele nouă luni

Albalact sfidează scăderea consumului: vânzări mai mari cu 34% în primele nouă luni

Autor: Cristina Roşca

11.11.2011, 00:07 656

Albalact Alba Iulia, cel mai mare producător independent din industria laptelui, a obţinut în primele nouă luni ale anului afaceri de 246,2 mil. lei (56,5 mil. euro - la cursul actual), în creştere cu 34,32% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, profitul companiei a avut o evoluţie pozitivă, ajungând la 3,5 mil. lei (0,8 mil. euro), faţă de 2.4 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2010. Albalact este prima companie din domeniu care şi-a anunţat rezultatele finan­ciare pentru primele nouă luni ale anului, însă este singura listată la bursă, fapt ce o obligă să îşi publice rezultatele trimestriale. Aceasta este o veste bună pentru piaţă, în condiţiile în care consumul a continuat să scadă în primele luni ale anului cu peste 5%, urmând trendul din ultimii doi ani.

"Piaţa lactatelor se află în continuare sub presiunea crizei de materie primă, a preţurilor, a scăderilor de consum şi a puterii slabe de cumpărare. Am investit resurse importante anul acesta pentru lansarea unor produse noi şi a unor campanii noi, dar am făcut eforturi mai mari şi pentru reducerea costurilor, ca să ne menţinem profitabili. Creşterea bu­sinessului şi câştigarea unor noi cote de piaţă sunt în continuare o prioritate, dar vrem să păstrăm profitabilitatea", a spus Raul Ciurtin, preşe­dintele şi directorul general al Albalact. El a mai adăugat că până la sfârşitul anului compania va finaliza investiţiile noi în liniile de producţie de la fabrica din Oiejdea, dar şi la fabrica Rarăul - cumpărată în 2008. Acestea sunt singurele fabrici din portofoliul com­paniei.

Raul Ciurtin, preşedintele şi directorul general al Albalact: Creşterea businessului şi câştigarea unor noi cote de piaţă sunt în continuare o prioritate, dar vrem să păstrăm profitabilitateaÎn ceea ce priveşte planurile pentru anul viitor, Albalact intenţionează să dezvolte por­tofoliul de produse şi să intre pe categorii noi.

"Piaţa lactatelor încă are segmente cu perspective mari de creştere din punct de vedere valoric şi vrem să ne dezvoltăm pe aceste oportunităţi", a mai spus Ciurtin, fără a oferi alte detalii.

Albalact are în portofoliu branduri pre­cum Zuzu, Fulga şi Rarăul. În prezent, Zuzu este lider pe segmentul laptelui pasteu­rizat, cu o cotă de piaţă de 30,4% în volum (conform datelor de piaţă Nielsen din iunie 2011 - date citate de companie), dar este lider şi în total piaţă de lapte (lapte UHT şi lapte pasteurizat), cu o cotă de piaţă de 21,6% în volum, potrivit aceleiaşi surse.

Compania a obţinut anul trecut afaceri de 62,2 milioane de euro. Albalact este controlată de familia Ciurtin, care deţine circa 48% din acţiuni, în timp ce fondul de investiţii RC2 are un pachet de 25%. Compania este evaluată pe bursă la aproape 30 mil. euro.

Pe piaţa lactatelor, Albalact concurează cu Danone România, Friesland Câmpina, Ho­chland România şi Covalact.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO