Companii

Altex ar mai putea vinde inca un spatiu din Suceava, cu 15 mil. euro

07.03.2007, 18:38 26

Cometex Suceava, companie controlata de omul de afaceri Dan Ostahie, a semnat un precontract pentru vanzarea magazinului Adam si Eva din Suceava pentru mai mult de 4 milioane de euro si analizeaza mai multe oferte pentru cedarea unui alt spatiu comercial, cu o suprafata de 8.800 de metri patrati, valoarea acestei tranzactii putand ajunge la 15 milioane de euro.
"Prioritatea noastra este amenajarea si marirea suprafetei acestui spatiu pentru inchiriere. Insa, analizam si ofertele primite, mai mult de trei, cu valori cuprinse intre 9 si 15 milioane de euro", a declarat Gabriela Bodron, directorul executiv al companiei.
Spatiul aflat in complexul comercial Bucovina are o suprafata inchiriabila de 5.600 de metri patrati.
Directorul Cometex a declarat ca pentru magazinul Adam si Eva a fost semnat un precontract cu o firma locala, dupa ce mai multe banci au fost interesate de cumpararea unor suprafete mai mici din acest spatiu, care putea fi impartit in trei.
Compania detine aproape 60 de spatii comerciale in Suceava si ar putea fuziona cu firma Real Estate, membra a grupului Altex, iar compania realizata in urma fuziunii ar putea fi listata la Bursa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO