Companii

Autoworld, afaceri in scadere cu 27%

12.07.2009, 15:11 61

Compania clujeana Autoworld, dealer regional al marcilor Volkswagen si Audi, a realizat in primele cinci luni din acest an o cifra de afaceri de peste 10 mil. euro (42,50 mil. lei), in crestere cu 27% fata de perioada similara a anului trecut.
Dealerul clujean a comercializat in primele cinci luni din acest an un numar total de 271 de masini, realizand o scadere a volumului de unitati vandute cu peste 39% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Din totalul celor 271 de autoturisme comercializate de Autoworld in primele cinci din acest an, 228 de unitati au fost Volkswagen, iar 43 Audi.
"Piata locala de import a scazut in primele cinci luni din acest an cu aproximativ 58% datorita accesului ingreunat la resursele financiare, a veniturilor reduse ale firmelor, incertitudinilor economice si politice. Evolutia viitoare a pietei auto e putin probabil sa mai cuprinda cresterile spectaculoase ale anilor trecuti, cu toate ca in momentul de fata promotiile sunt fara precedent pentru produsele si serviciile auto", a declarat Diana Socaciu, director de marketing in cadrul companiei Autoworld.
Cele mai bine vandute masini in primele cinci luni din acest an au fost Volkswagen Golf cu 66 de unitati si Audi A6 cu 11 unitati.
Dealerul clujean a incheiat exercitiul financiar 2007-2008 cu vanzari totale de 30 de milioane de euro.
"Pentru acest an este greu de estimat cum va evolua piata auto datorita schimbarilor politice, a legilor si taxelor care apar si dispar, astfel ca in acest context clientii nostri amana decizia de a cumpara autoturisme", a declarat Diana Socaciu.
Autoworld a fost infiintata in anul 1999 ca societate comerciala cu capital integral romanesc, al carei asociat unic este omul de afaceri Ioan Mezei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO