Companii

Baneasa Shopping City: 90% din spatii au fost precontractate

15.03.2007, 18:09 13

Spatiile comerciale din Baneasa Shopping City au fost precontractate in proportie de 90%, potrivit reprezentantilor Baneasa Develpments care au anuntat si primii chiriasi care vor deschide magazine in mall-ul cu o suprafata totala inciriabila de 65.000 de metri patrati, care va fi deschis la sfarsitul acestui an. Printre viitorii chiriasi ai Baneasa Shopping City se numara germanii de la Peek & Cloppenburg, care vor deschide un departament store pe o suprafata de 4.200 de metri patrati, precum si mai multe marci apartinand grupului Inditex, precum Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, ZARA Home si Oysho, care vor deschide primele magazine din Romania. "Aproape jumatate din suprafata inchiriabila a centrului nostru comercial este reprezentata de marci multinationale noi pe piata romaneasca", a declarat Ali Ergun Ergen, retail development manager al companiei. Baneasa Shopping City face parte din Zona Comerciala Baneasa, care este la randul sau parte integranta a proiectului Baneasa, cel mai mare proiect imobiliar de pe piata locala, care acopera o suprafata de 221 de hectare si va atrage investitii totale de peste 1,2 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO