Companii

Carrefour intra cu marca proprie pe piata de textile

13.11.2006, 18:40 77

Carrefour va aduce dupa integrare marca proprie de produse vestimentare Tex si ar putea subcontracta o parte din productia acestor articole unor fabrici de textile din Romania.
"O parte din produsele din gama proprie Tex se vor realiza in Romania, dupa un caiet de sarcini foarte precis. Urmeaza sa analizam fabricile in acest sens", a declarat Andreea Mihai, directorul de marketing al companiei Carrefour Romania.
Hipermarketurile Carrefour de pe piata locala au listate in prezent mai multe game de produse cu eticheta proprie, printre care marca Nr. 1, care cuprinde cele mai ieftine produse alimentare si non-alimentare din magazine, Carrefour (produse alimentare importate din Franta) si Blue Sky (electronice si electrocasnice), toate avand ca obiective fidelizarea clientilor si acoperirea anumitor segmente de pret.
"Pe segmentul textilelor, crearea de marci proprii urmareste cresterea calitatii si asigurarea unor game de produse atat bazice, cat si fashion-game care nu pot fi asigurate de furnizorii actuali", a explicat Andreea Mihai. Gama Tex va fi pozitionata pe segmentul mediu de pret, iar o parte din produse vor fi importate din Spania, Grecia, Portugalia, Asia sau Turcia.
Carrefour si-a propus cresterea importurilor directe dupa integrare, provenite din centralele regionale de achizitii ale grupului francez, ca parte a strategiei de reducere a preturilor la raft.
Majoritatea lanturilor internationale de comert care activeaza in Romania au ales sa listeze in magazine produse marca proprie, fabricate local si avand ambalaje si etichete personalizate de catre retaileri, dar pana acum niciunul pe textile.
Potrivit unui studiu realizat anul trecut de compania de cercetare a pietei AC Nielsen, marca No. 1 detinuta de Carrefour era una dintre primele trei marci proprii ale retailerilor, dupa gradul de notorietate. Alte marci proprii ale marilor retaileri sunt Aro (Metro Cash&Carry), Clever (Billa), Winny (Cora) sau K-Classic (Kaufland).
Vanzarile de marci private ale retailerilor au crescut cu aproximativ 60% in primul semestru, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor furnizate de AC Nielsen. Reprezentantii companiei de cercetare de piata pun aceasta evolutie pe seama dezvoltarii comertului modern si a extinderii marcilor private pe mai multe categorii de produse FMCG.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO