Companii

Cât au cheltuit românii de Paşte

Cât au cheltuit românii de Paşte

Autor: Loredana VOICULESCU

16.04.2012, 12:40 182

Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din cinci respondenţi a alocat până la 1.000 de lei. Numai 2% dintre participanţi au precizat că bugetul de Paşte al familiei lor va depăşi 2.000 de lei.

Patru din zece au spus că vor cheltui mai puţin comparativ cu anii trecuţi, se mai arată în sondajul realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) în perioada 12-13 aprilie 2012.

Pe de altă parte, aproape jumătate dintre respondenţi au declarat că nu cumpără carne de miel de Paşte în acest an, în timp ce aproape un sfert dintre cei care intenţioneau să achiziţioneze miel au precizat că bugetul alocat la acest capitol a fost cuprins între 200 şi 249 de lei.

Ancheta mai arată că aproape şase din zece respondenţi au menţionat că de Paşte vor avea acasă între 10 şi 30 de ouă înroşite, iar mai mult de o treime dintre ei spun că vopsesc peste 30 de ouă cu această ocazie.

În ce priveşte dulciurile, ancheta relevă faptul că aproape şapte din zece participanţi îşi fac acasă prăjiturile, doar 16% afirmând că le cumpără de la laboratoare specializate.

Citiţi continuarea articolului pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO