Companii

Consiliul Concurenţei analizează impactul intrării Lidl pe piaţa românească

Consiliul Concurenţei analizează impactul intrării...

Autor: Ana Maria Petcana

23.10.2013, 18:31 223

"Facem o analiză de evaluare a impactului intrării Lidl pe piaţă", a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Analiza este prima de acest fel realizată de Consiliul Concurenţei după aprobarea unei tranzacţii şi presupune evaluarea evoluţiei pieţei după tranzacţia dintre Lidl şi Tengelmann şi dacă au apărut deficienţe în piaţa de profil. Raportul va fi gata până la sfârşitul acestui an.

În februarie 2010, grupul german Lidl a anunţat că va prelua de la compania germană Tengelmann reţelele de magazine de discount Plus din România şi Bulgaria, iar în noiembrie Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea de concentrare economică.

La vremea respectivă, tranzacţia a ridicat semne de întrebare pentru că Lidl& Schwartz opera în România şi reţeaua de hipermarketuri discount Kaufland şi prin preluarea Plus, magazine tot cu profil discount, ar fi depăşit o cotă de 60% din retailul discount. Formatele celor două magazine erau însă diferite. După preluare, Lidl a continuat extinderea în România ajungând la o reţea de 164 de magazine.

Principalul competitor al Lidl este Penny Market, care deţine 138 de magazine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO