Companii

Cristian Sas, la conducerea clinicilor Anima

Autor: Ioana David

04.10.2010, 23:49 118

A&D Pharma, cel mai mare jucător de pe piaţa farmaceuticălocală, l-a numit pe Cristian Sas, 32 de ani, în funcţia de chiefoperating officer (COO) al reţelei de clinici Anima, aflată înproprietatea grupului.

Intrarea A&D Pharma pe piaţa clinicilor private a avut loc anulacesta, iar în prezent sunt operaţionale trei unităţi (Anima Titan,Anima Victoriei şi Anima Delfinului) şi un laborator deanalize.
"Obiectivul nostru este dezvoltarea reţelei de clinici Anima,astfel încât în doi ani să fim la zece minute de casa sau locul demuncă al pacienţilor" a spus Cristian Sas, COO al Anima.
Anterior, Cristian Sas a lucrat în cadrul Allianz-Tiriac Asigurări,dar cunoaşte şi piaţa serviciilor medicale private, lucrând laClinica Polisano şi Centrul Medical Unirea (CMU) timp de mai mulţiani. Atât Clinica Polisano, cât şi CMU se află între primii zecejucători de pe piaţa serviciilor medicale private.

Deschiderea primelor clinici Anima are loc într-o perioadă extremde dinamică pe piaţa me­dicală, creşterea menţinându-se, la fel şiinteresul investitorilor financiari pentru domeniu. Tot sectorulmedical a fost în creştere în primele nouă luni ale acestui ani şise estimează că ritmul se va păstra şi în ur­mătoarele luni.
Intrarea A&D Pharma pe segmentul de clinici a fost o surprizăţinând cont de faptul că până anul trecut firma şi-a concentratactivitatea în zona de medicamente în principal prin intermediuldistribuţiei şi retailului. Astfel, A&D Pharma operează cea maimare reţea de farmacii de pe piaţa locală, Sensiblu, dar şi cea maimare firmă de distribuţie, Mediplus.
Grupul a înregistrat în primele şase luni ale acestui an o creşterede 90% a profitului, până la 17,5 mil. euro, şi un plus de 30% alafacerilor, la 303,2 mil. euro.
Potrivit unor informaţii anterioare ale companiei, până lasfârşitul anului vor exista cel puţin "patru clinici sub brandulAnima" în Bucureşti, astfel că sunt aşteptate noi inaugurări.
Pe piaţa de servicii medicale private, Anima con­curează cuMedLife, Centrul Medical Unirea, Medicover, Sanador, Medsana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO