Companii

Cum atrage hotelul lui Hagi de la mare clienţi în extrasezon?

Cum atrage hotelul lui  Hagi de la mare clienţi în...

Autor: Mirabela Tiron

21.10.2012, 16:43 627

Hotelul Iaki, deţinut de Gheorghe Hagi, a pregătit în extrasezon pachete speciale cu cazare la 50 de euro pe noapte, aproape  jumătate faţă de tariful din  vârful de sezon estival, pentru clienţii care participă la petrecerea de Halloween, ce va fi organizată peste câteva zile.

Tariful de cazare este valabil pentru un sejur în perioada 25 octombrie-1 noiembrie şi include cazare cu mic dejun, acces la spa, 20% discount pentru comenzi a la carte în cadrul restaurantului hotelului. Cei care vor să participe doar la petrecerea tematică  trebuie să plătească 65 de lei (14,5 euro) de persoană.

“Până acum avem 20 de rezervări, atât persoane care au solicitat cazare cât şi persoane care vin doar pentru petrecere. Aşteptăm în jur de 100 de oameni cu ocazia acestei petreceri”, a declarat Evelina Grătianu, directorul de relaţii publice al hotelului de patru stele Iaki.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO