În ultimii doi ani piaţa de electrocasnice din România a trecutprin vremuri tulburi, cu scăderi de sute de milioane de euro.Prăbuşirea puterii de cumpărare a schimbat multe opţiuni de consumîn contextul în care numai pentru achiziţia numai frigider un românrenunţa la unul din cele 12 salarii dintr-un an.
"Am luat doar ce era necesar pentru că nu am avut bani. Mai multde jumătate din salariu am dat doar pe frigider", mărturiseşteIonescu, precizând că va înlocui electrocasnicele pe care le-acumpărat doar atunci când se vor defecta.
În 2009 şi 2010 criza s-a resimţit în comportamentulconsumatorilor prin faptul că au cumpărat electrocasnice doar dinnecesitate, de multe ori pentru a înlocui bunuri care se defectau,scrie revista Business Magazin.
Frigiderul, decizie grea
"Românii au fost extrem de sensibili şi la costuri, preferândpromoţiile şi reducerile. În plus, sesizăm o scădere a vânzărilorproduselor independente, care sunt înlocuite de produseleîncorporate", spune Adrian Olteanu, directorul general al lanţuluide electro-retail Flanco.
În toate ţările unde puterea de cumpărare este mare, acolo undevenitul este de două sau trei ori mai mare faţă de preţul unuiaparat electrocasnic lucrurile stau diferit. În România însă, unfrigider costă cât salariul mediu pe economie. "E o investiţiefoarte mare să-ţi aloci un salariu din cele 12 pentru un produselectrocasnic. Este o decizie importantă pe care oamenii ocântăresc pe toate părţile", afirmă Monica Iavorschi, directorgeneral în cadrul Arctic. În plus, completează ea, românul dinclasa de mijloc are un buget pe care şi-l alocă în acest momentpentru a-şi plăti facturile şi a-şi cumpăra mâncare.
Schimbarea comportamentului
Pe de altă parte, Monica Iavorschi spune că, faţă de aniitrecuţi, în 2010 au avut loc nişte schimbări importante în deciziacumpărătorului român de electrocasnice, decizie care continuă şianul acesta. "Dacă ne uităm strict la frigidere este o schimbare întot ceea ce înseamnă cerinţă de consum", a spus Iavorschi,precizând că românii au renunţat la frigiderele cu congelatorulcompartimentat pentru varianta cea mai ieftină, aparatele careau congelatorul încorporat.
Principalele motive pentru această migrare a românilor de la unprodus la altul sunt bugetele mici şi limitate la credite, ratamare a şomajului şi scumpirile tot mai mari ale alimentelor.
Pentru prima dată în ultimii doi ani însă, piaţa bunurilor defolosinţă îndelungată a cunoscut o creştere faţă de aceeaşiperioadă a anului precedent. În primul trimestru din 2011 piaţa aatins o valoare de 307 milioane de euro, cu 10,7% peste ceaînregistrată în T1 2010, potrivit unui raport al companiei decercetare de piaţă GfK.
"Creşterea pieţei în primul trimestru faţă de 2010 poate ficonsiderată un semnal al revenirii consumului, însă rămânemrezervaţi în ceea ce priveşte o creştere semnificativă de la untrimestru la altul", spune directorul Flanco, precizând cătrebuie ţinut cont de faptul că această creştere nu a venit în modegal de la toţi jucătorii de pe piaţă.
Flanco a atins în luna aprilie a acestui an o cotă de piaţă de10%, iar până la finalul anului Olteanu estimează că va ajunge la11%. Aceasta este cea mai mare cotă de piaţă a companiei dinultimii patru ani, în ciuda faptului că suprafaţa de vânzare esteacum cu 35% mai mică decât în anul 2008 şi cu un sfert mai redusăfaţă de 2009. "La începutul anului 2011, suprafaţa de vânzare aFlanco era de circa 34.000 mp, iar până la sfârşitul anului 2011ne-am propus să ajungem la 38.000 mp, în urma extinderii reţelei demagazine", completează Olteanu.
În ce priveşte piaţa de electrocasnice mari, primul trimestru alacestui an a fost unul stabil, atingând aceeaşi valoare ca anultrecut, şi anume 59 milioane de euro. Unul dintre factorii care aucontribuit la aceaste rezultate a fost creşterea TVA-ului de anultrecut.
Maşina de spălat, vedeta primului trimestru
Potrivit oficialilor GfK, maşinile de spălat au fost produselecare au performat cel mai bine în acest trimestru, dominând curatele lor de creştere sectorul electrocasnicelor mari. Maşinile degătit au fost produsele cu cele mai slabe rezultate, înregistrândtotodată şi cea mai mare scădere în cadrul sectorului. A avut loc oreorientare a preferinţelor consumatorului către produse mai noi şimai atractive cum ar fi aparatele de gătit încorporabile.
"Dacă ne raportăm la electrocasnicele mari, cele mai importantecreşteri au fost înregistrate de maşini de spălat şi de aparatefrigorifice, care au fost cumpărate pentru a le înlocui pe celecare nu mai funcţionau sau pe cele vechi cu unele noi, cu funcţiiavansate", explică Olteanu.
Optimism moderat pentru 2011
Nu este clar cum va evolua piaţa de electronice mari înurmătoarele luni. "Piaţa ar trebui să îşi revină. Chiar dacă avemîntârziere de câţiva ani, România s-a aliniat la Europa. Ba chiarîn unele industrii suntem cu un pas înaintea altora. Cred că dacăputerea de cumpărare îşi revine şi dacă economia se reenergizează,piaţa ar trebui să îşi revină măcar în punctul de unde a începutscăderea, în 2007", spune Monica Iavorschi, precizând că revenireava avea loc în trei-cinci ani.
Şi Adrian Olteanu este de aceeaşi părere. "Aşteptăm o reveniresesizabilă a consumului şi a pieţei în a doua jumătate a anului,mai exact în cel de-al patrulea trimestru", conchide directorulFlanco.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels