Companii

Cum se face trecerea de la o cariera de succes in fotbal la castiguri de milioane de euro din imobiliare

Cum se face trecerea de la o cariera de succes in fotbal la castiguri de milioane de euro din imobiliare

Gica Popescu spune ca vrea ca o treime din apartamentele pe care le construieste sa le vanda decorate, iar daca va investi intr-un hotel ar dori sa produca si mobilierul pentru acesta

30.05.2008, 12:29 89

Desi se considera un pionier in mediul de business in comparatie cu nume precum Tiriac sau Copos, Popescu detine un holding alcatuit din zece firme, cu proiecte imobiliare in domeniul rezidential, hotelier, dar si in birouri si spatii comerciale care vor implica investitii de zeci de milioane de euro. La baza demersului sau stau cei 13 ani de cariera fotbalistica, de unde a castigat in total intre 10 si 20 de milioane de dolari, dar si convingerea ca in Romania se va repeta situatia din alte tari care s-au dezvoltat puternic dupa intrarea in Uniunea Europeana.
"Spania a intrat in UE si s-a inregistrat un boom, s-au dezvoltat puternic. Era de asteptat sa se intample si in Romania ce s-a intamplat in Spania. Dar am fost de parere ca la noi se va intampla mult mai repede. Va dau un singur exemplu: acolo construiau mai mult spaniolii, in timp ce la noi toata lumea a venit - spanioli, irlandezi, israelieni. E o densitate de business mult mai mare decat in afara", spune Popescu intr-un interviu acordat revistei Business Magazin.
La fel ca si in cazul altor fosti sportivi, principalul domeniu de activitate al lui Gica Popescu sunt imobiliarele, insa nu doar terenurile sau achizitia de apartamente, ci mai ales activitatile ce tin de dezvoltarea imobiliara, cum este designul interior sau fabricarea de mobilier.
"Vreau ca o treime din apartamentele pe care le construiesc sa le vand decorate, iar daca fac un hotel vreau sa produc si mobilierul pentru el", spune Popescu. Optiunea sa este urmare a unei tranzactii din Spania, unde detinea o proprietate scumpa, cu vedere spre mare, cu o pozitie foarte buna, pe plaja, dar care nu se vindea.
"M-am gandit sa o decorez, m-a costat decorarea 60.000-80.000 de dolari, iar primul client care a venit dupa aceea a cumparat apartamentul imediat. Am luat o suma considerabil mai mare, pentru ca am avut profit si din decorare". Cariera de investitor a fostului fotbalist a inceput la jumatatea anilor '90, perioada in care juca la FC Barcelona si cand a cunoscut un fost jucator de la Real Madrid, Pedro de Felipe. Acesta i-a prezentat cateva proiecte imobiliare din Ibiza.
"Era vorba de niste apartamente din 'prima linie', facute de niste prieteni ai lui. Am cumparat doua apartamente, le-am vandut peste un an de zile si banii castigati i-am reinvestit. Dar nu cumparam decat pe malul marii, era zona in care erai sigur ca nu te inseli. Asta se intampla in perioada '95 - '96", spune Popescu.
Sumele investite erau de ordinul sutelor de mii de dolari, insa nu era vorba doar de banii castigati din fotbal, ci mai ales de fonduri care veneau de la banci.
"Nu stiam prea multe, initial voiam sa intru cu banii mei. Dar am fost sfatuit - cineva mi-a spus 'cei mai scumpi bani sunt banii tai' si usor - usor am prins gustul."
Cum activitatea de pe piata imobiliara i-a adus profit, dupa terminarea carierei de jucator, in 2003, Popescu s-a simtit atras de afaceri. In iarna aceluiasi an a fost contactat de Rafael Gordillo (fost jucator la Real Madrid); acesta i-a vorbit de un grup de investitori spanioli ce voiau sa intre in Romania si care aveau nevoie de un reprezentant in Romania. "Mi-au facut o oferta superinteresanta, am facut impreuna o firma si asa am inceput", isi aminteste Popescu.
Firma s-a numit Romspan, cu sediul pe bulevardul Primaverii, acolo unde Popescu isi are cartierul general si astazi, sediu pentru care, in urma cu aproximativ patru ani, fostul fotbalist a platit 280.000 de euro pentru 150 de metri patrati. Adica mai putin de 2.000 de euro pe metrul patrat.
Profiturile pe care le-a adus pentru investitorii spanioli i-au deschis fostului fotbalist apetitul pentru afaceri imobiliare pe cont propriu.
"Aveam un teren in Baneasa inca din perioada in care jucam fotbal. Acolo am construit proiectul Amfiteatru, un bloc de 30 de apartamente. Am vrut ceva deosebit, un proiect de referinta - si de aceea am facut si greseli", spune Popescu. Este vorba de suprafata prea mare a apartamentelor, care le facea mai greu de vandut, sau de faptul ca a preferat sa nu adauge prea multe etaje, desi regimul de inaltime permitea o constructie mai inalta si, implicit, mai multi bani in conditiile vanzarii proiectului.
Amatorism sau nu, fostul fotbalist se poate lauda ca a reusit sa evite la timp caderea imobiliara inregistrata in ultima perioada in Spania, pentru ca a vandut inca din vara anului trecut toate proprietatile pe care le detinea in zona, cu exceptia casei sale din Palma de Mallorca.
Iar ceea ce se intampla in prezent pe piata imobiliara romaneasca este, crede fostul capitan al Barcelonei, un lucru bun. "Stagnarea preturilor este benefica, am ajuns la un nivel la care se poate face business si nu specula. Sper ca si la noi sa se repete ceea ce s-a petrecut in Ungaria, unde toata lumea a cumparat terenuri, apoi a stagnat piata si cand a luat-o in jos au inceput sa apara la vanzare terenuri foarte bune." Considera ca suntem abia la inceputul unei crize financiare mondiale, judecand dupa faptul ca partenerii sai nu mai dispun de lichiditati ca in trecut, iar pietele scad.
Cand vine vorba de investitiile implicate de proiectele sale, fostul sportiv spune din capul locului ca nu ii place sa ofere astfel de informatii. Lasa sa se inteleaga insa ca printre cele doua proiecte care vor incepe anul viitor va fi si un hotel de aproximativ 150-170 de camere amplasat in centrul Bucurestiului.
"Totul a pornit de la o situatie concreta. Aveam un teren. M-am intrebat daca se preteaza pentru un hotel. Tinu Sebesanu (director executiv al companiei de consultanta Trend Hospitality - n. red.) s-a ocupat de proiect, el stie ce cere piata", explica Gica Popescu, care tine sa precizeze ca hotelul va fi cotat la patru stele.
Chiar daca inca nu s-a pus piatra de temelie, discutiile pentru afilierea hotelului nu au intarziat sa apara, chiar daca Popescu afirma ca nu se grabeste sa gaseasca un operator international: "Am avut discutii cu un grup spaniol pentru acest hotel, dar nu ne-au convenit conditiile."
In afara lui Tinu Sebesanu, fostul fotbalist spune ca are si alti "sfatuitori" in afaceri, precum arhitectul Constantin Ciurea, cel ce a realizat printre altele si imobilul din zona Pipera care adaposteste sediul general al Porsche Romania, cel mai mare importator auto.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO