Companii

Daewoo Mangalia are comenzi pentru trei petroliere de 90 mil. dolari

09.10.2003, 00:00 38

Santierul naval Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) a intrat de curand pe piata navelor complete, in urma unei comenzi pentru trei petroliere primite de la o companie din Cipru. Valoarea tolala a celor trei nave este de 90 milioane de dolari.
Contractul, semnat la inceputul acestei luni cu LMZ Transoil pentru cele trei nave, a determinat santierul naval sa renunte la o parte a productiei de corpuri de nava, principalul produs al santierului pana in prezent, acestea fiind subcontractate, potrivit oficialilor DMHI santierelor din Tulcea si Constanta.
Contractul cu armatorul cipriot prevede livrarea a doua petroliere in lunile iunile si decembrie 2005, dar si in plus o nava optionala care ar putea fi livrata in 2006. Contractul reprezinta, potrivit reprezentantilor santierului naval cea mai mare comanda primita in ultimii zece ani de un santier naval romanesc, dar si primul contract pentru constructia de petroliere incheiat de santierul naval din Mangalia.
Santierul naval mai negociaza in prezent cu o companie vest-europeana si constructia  a patru nave portcontainer, contract ca in valoare de 120 milioane de dolari. Prima nava ar putea fi livrata in 2005, iar celelalte trei, un an mai tarziu.
Atat petrolierele cat si navale port-container sunt nave similare celor realizate de Daweoo la santierul din Coreea, iar cumparatorii sunt clienti tradintionali al companiei coreene.
"Santierul din Coreea are intreaga  capacitate de productie contractata pentru urmatorii trei ani si nu a putut incheia contractele pentru termenele de livrare pe care cumparatorii le doreau, asa ca acestia ni s-au adresat direct noua," a explicat Gheorghe Petrescu, vicepresedintele DMHI. El a mai precizat ca pretul navelor ce urmeaza a livrate este cu cateva procente mai mic fata de cele practicate de santierul din Coreea, datorita faptului ca este primul contract pentru nave complete realizate la santierul naval. "Este greu de penetrat pe piata nevelor complete, dar contractul se va incheia cu un profit acceptabil penteu noi," a precizat Petrescu.
Anul trecut cifra de afaceri a santierului naval a fost de 95 milioane de dolari, iar anul acesta ar putea ajunge la 97 milioane de dolari. Profitul estimat pentru acest an este de 2-3 milioane de dolari.
Dupa primul semestru DMHI a inregistrat rezultate sub previziuni, din cauza  conditiilor meteo nefavorabile din prima parte a anului dar si a cresterii pretului la tabla. Cifra de afaceri pe primele sase luni a fost de 1.350 miliarde de lei (40 milioane de dolari) si un profit de 30 miliarde de lei (0,9 milioane de dolari). Productia santierului, pana acum in principal corpuri de nava este destinata in exlusivitate exportului, principalele destinatii fiind Olanda si Germania.
Printre principalele probleme cu care se confrunta santierele navele romanesti sunt oscilatiile de pe piata valutara, care pot aduce pierderi importante, dar si cresteri semnificative ale profiturilor, ca si cresterile pretului la materiile prime de pe piata interna, principalul furnizor fiind Sidex Galati. Preturie interne la materii prime pe piata interna raman insa mai mici decat cele de pe piata internationala.
Daewoo Mangalia Heavy Industries a fost constituita in 1997 ca sociatate mixta intre Daewoo Shipbuilding & Marine Engeeneering, cu 51% din actiuni si Santierul Naval 2 Mai Mangalia, care detine 49% din actiuni. Santierul Naval 2 Mai Mangalia este detinut de statul roman, care controleaza 93% din actiuni. Investitiile realizate de compania coreeana la Mangalia s-au ridicat la 30 milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO