Companii

EasyJet va opera temporar de pe Otopeni

10.09.2007, 17:51 12

Compania aeriana low-cost easyJet, care va efectua primul zbor pe piata locala astazi, pe ruta Bucuresti-Milano, a decis sa opereze temporar de pe aeroportul Henri Coanda Otopeni, asteptand confirmarea respectarii standardelor tehnice de zbor pe aeroportul Aurel Vlaicu. "EasyJet colaboreaza in continuare cu aeroportul Bucuresti Baneasa si asteapta o confirmare a procedurilor inainte de a-si incepe activitatea pe acest aeroport", precizeaza reprezentantii operatorului low-cost britanic. La sfarsitul lunii octombrie, EasyJet va introduce noi curse, spre Londra (Gatwick) si Madrid (Barajas). In Romania, pe sectorul de low-cost mai opereaza Blue Air, Wizz Air, SkyEurope, MyAir si Germanwings. Acestea zboara pe rutele in si dinspre Bucuresti de pe aeroportul Baneasa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO