Energie

Bloomberg: Enel a prelungit discuţiile cu grupul Public Power Corporation pana la finalul lunii februarie. Tranzacţia cu operaţiunilor din România ar avea o valoare totală estimată la 1,9 miliarde de euro

Bloomberg: Enel a prelungit discuţiile cu grupul Public...

Autor: Ştefan Stan

04.02.2023, 18:11 638

Enel a prelungit până la sfârşitul lunii februarie perioada de exclusivitate pentru discuţiile cu Public Power Corporation S.A. din Grecia privind o potenţială vânzare a operaţiunilor sale din România, care ar avea o valoare totală estimată la 1,9 miliarde de euro.

PPC a încheiat în decembrie un acord de exclusivitate cu compania italiană de utilităţi în legătură cu potenţiala achiziţie a tuturor participaţiilor deţinute de Enel în România. Părţile "vor informa piaţa în cazul în care vor încheia un acord obligatoriu cu privire la tranzacţie", a precizat sâmbătă compania italiană într-o declaraţie pe site-ul său, scrie Bloomberg. 

Anunţul vine în contextul în care Enel se confruntă cu niveluri de îndatorare în creştere şi face parte dintr-un efort mai amplu de dezinvestire pentru a vinde active în valoare de până la 21 de miliarde de euro.

Compania italiană a scos la vânzare şi unele operaţiuni din Argentina şi Peru, după cum a relatat anterior Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO