Energie

Statul este gata să dea 51% din reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă primului investitor cu bani

Statul este gata să dea 51% din reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă primului investitor cu bani

Mediafax Foto

Autor: Roxana Petrescu

12.11.2012, 00:05 424

Guvernul este dispus să cedeze pachetul majoritar din reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, un proiect de 4 miliarde de euro, acelui investitor care va veni cu banii. Aceasta este o nouă tentativă de a trezi interesul pentru cel mai ambiţios proiect energetic al României care se chinuie de aproape doi ani să atragă investitori.

Proiectul a intrat în impas după ce 4 din cele şase grupuri internaţionale implicate iniţial în dezvoltarea celor două reactoare noi au întors spatele statului român.

Acum, statul prin Nuclearelectrica, deţine 85% din compania de proiect înfiinţată pentru această investiţie, după ce a cumpărat acţiunile grupurilor care s-au retras din această investiţie, restul titlurilor fiind împărţite între italienii de la Enel şi ArcelorMittal România.

Deşi iniţial statul român avea 20% din proiect, ulterior autorităţile s-au răzgândit, astfel că participaţia Nuclearelectrica a ajuns la 51% în 2008. În 2010 şi 2011 patru investitori părăsesc proiectul (CEZ, GDF SUEZ, Iberdrola şi RWE), iar autorităţile recunosc public că nu pot susţine participaţia majoritară, intenţia fiind de a coborî la 40%.

Problema este că de atunci nimeni nu a mai fost interesat cu adevărat de cele două reactoare noi de la Cernavodă. La finalul săptă­mânii trecute, premierul Victor Ponta a declarat însă că este gata să dea controlul acestui proiect, adică 51% din acţiuni, oricărui investitor, doar să vină cu banii.

"Eu sunt dispus, ca decizie politică, să acceptăm un acţionar majoritar în măsura în care acest acţionar vine şi cu banii. Că e vorba de chinezi, de grupul sud-coreean care s-a arătat de asemenea interesat, cu braţele deschise îi primim, doar să vină şi cu banii", a spus Ponta la Antena 3.

Potrivit celor mai recente informaţii venite din partea Ministerului Economiei, instituţia va înainta Guvernului un memorandum cu patru variante de continuare a proiectului reactoarelor nucleare 3 şi 4 şi susţine continuarea investiţiei cu actualii investitori şi atragerea altora, concomitent cu reducerea partici­paţiei statului.

Din 2007 statul se chinuie să demareze această investiţie. Potrivit graficului iniţial, lucrările ar fi trebuit să înceapă în toamna anului 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO